Actualitate
Afganistan: Şapte soldaţi georgieni au fost ucişi într-un atentat sinucigaş
<p><strong>Şapte soldaţi georgieni din cadrul misiunii ISAF din Afganistan au fost ucişi şi alţi nouă răniţi după ce un terorist kamikaze a detonat un camion încărcat cu explozivi în faţa bazei lor militare din provincia Helman, a anunţat joi Statul major al armatei georgiene, citat de AFP şi Associated Press.
Luna trecută, alţi trei soldaţi georgieni şi-au pierdut viaţa în urma unui alt atentat sinucigaş în aceeaşi provincie afgană. De la începutul participării la misiunea ISAF, armata georgiană a pierdut 30 de soldaţi.
Fosta republică sovietică ce aspiră să devină membră NATO are în prezent 1.545 de soldaţi în cadrul trupelor ISAF din Afganistan.