Actualitate

UE şi Fundaţia Bill&Melinda Gates au semnat un acord pentru combaterea bolilor asociate sărăciei

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/10/07 romi rp 30.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Uniunea Europeană şi Fundaţia Bill&amp;Melinda Gates au semnat luni, la Paris, un acord privind combaterea bolilor asociate sărăciei, ce afectează peste un miliard de persoane, printre obiectivele parteneriatului fiind şi elaborarea unui produs medical nou în fiecare an, care să trateze aceste persoane.

"Acordul, semnat la Paris de copreşedintele fundaţiei, Bill Gates, şi de comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, creează un nou parteneriat strategic pentru cercetare în acest domeniu", se arată într-un comunicat de luni al Comisiei Europene


Potrivit sursei citate, parteneriatul prevede investiţii în cercetarea şi dezvoltarea unor acţiuni de salvare pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea persoanelor care trăiesc în ţările aflate în curs de dezvoltare.

"Pe lângă accelerarea elaborării medicamentelor, vaccinurilor şi diagnosticelor, atât de necesare, cele două organizaţii vor urmări şi consolidarea unor mijloace accesibile şi durabile, pentru a se asigura că aceste produse ajung cu rapiditate la cei care au cea mai mare nevoie", se mai arată în comunicat.


Comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, a arătat că obiectivul parteneriatului are în vedere elaborarea unui produs medical nou în fiecare an pentru tratarea persoanelor care suferă de boli asociate sărăciei.

"Obiectivul nostru în cadrul acestui nou parteneriat este să colaborăm pentru a elabora cel puţin un produs medical nou şi ameliorat pe an. Aceasta va constitui un important pas înainte pentru milioanele de persoane care suferă de boli asociate sărăciei", a spus comisarul european, citat în comunicat.


Copreşedintele fundaţiei, Bill Gates, a declarat că, până la sfârşitul acestui deceniu, se poate contribui la îmbunătăţirea vieţilor a milioane de persoane "cu resurse suficiente şi un angajament politic ferm".

"Fundaţia este pe deplin angajată să sprijine eforturile de elaborare a unor produse salvatoare pentru a contribui la rezolvarea unora dintre cele mai dificile probleme mondiale. Parteneriatul cu Comisia şi alţi finanţatori este esenţial pentru succesul misiunii noastre comune", a arătat Bill Gates, citat în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter