Actualitate

Siturile romane din judeţul Cluj vor fi incluse în patrimoniul UNESCO

Muzeul de Istorie a Transilvaniei a iniţiat un proiect prin care se doreşte includerea în patrimoniul UNESCO a siturilor romane din județul Cluj care aparțin sistemului graniței de nord a Daciei romane, compusă din turnuri, fortificații sau baraje artificiale.

Includerea siturilor în patrimoniul UNESCO va avea loc după reabilitarea şi punerea lor în valoare şi este vorba despre siturile de la Turda (Potaissa), Bologa (comuna Poieni), Hodișu (comuna Poieni), Negreni, Gherla şi Cășeiu.

Autorităţile judeţene au promis că vor sprijini acest proiect. Astăzi, a avut loc o primă întâlnire în acest sens la sediul Consiliului Judeţean Cluj. În cadrul întâlnirii a fost prezentată detaliat situația actuală a monumentelor care compun granița romană din restul țărilor europene, cu accent pe prezentarea istoricului și a structurii sistemului de promovare și management al frontierei romane din aceste state în contextul apartenenței monumentului la UNESCO. Totodată, au fost discutate căile prin care Consiliul Județean Cluj se va implica în promovarea și valorificarea monumentelor care compun granița romană, ca cel mai mare monument unitar de patrimoniu UNESCO din lume.


Judeţul Cluj nu are în momentul de faţă niciun monument inclus în patrimoniul UNESCO. „Am primit cu maximă încântare şi interes această iniţiativă a Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj. În contextul în care, din păcate, judeţul nostru nu are încă niciun monument inclus în patrimoniul UNESCO, acest proiect reprezintă o oportunitate şi, totodată, o provocare majoră pentru noi. Având în vedere faptul că reuşita acestui demers va genera, cu certitudine, revigorarea economică a zonelor respective  ca urmare a dezvoltării accelerate a turismului, am considerat mai mult decât necesar şi oportun să ne alăturăm acestui demers pe deplin benefic judeţului Cluj” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter