Actualitate
Ziua Porţilor Deschise la Baza Aeriană Câmpia Turzii, duminică
Clujenii sunt aşteptaţi duminică la Ziua Porţilor Deschise la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii General Emanoil Ionescu. Evenimentul se desfăşoară între orele 11.00 – 14.00.
Participanţii vor vedea zboruri demonstrative cu aeronave civile şi militare, expoziţii de aeronave, zboruri cu paraşuta, dar şi exerciţii cu MIG-21 Lancer şi IAR-330. Exerciţiile vor cuprinde şi demonstraţii cu aeronavele C-27J SPARTAN şi IAR-99 ŞOIM.
Evenimentul are loc în fiecare an cu ocazia Zilei Aviaţiei Române, sărbătorită pe 20 iulie. Sfântul Ilie este considerat patronul spiritual al aviaţiei.