Actualitate

FOTO - Un bărbat a salvat de la înec un URS de 200 de kg

Un bărbat a salvat de la înec un urs negru de aproape 200 de kg, care devenise prea obişnuit într-un cartier rezidenţial din Florida.

Biologii au hotărât să-l ducă pe urs înapoi în habitatul său, însă pentru asta trebuia tranchilizat.

În momentul în care săgeata l-a lovit, ursul a luat-o la fugă şi, confuz fiind, a ajuns în apele unui lac. Calmantul nu şi-a făcut efectul imediat, iar uriaşul animal a reuşit să înoate cel puţin 20 de metri până să devină ameţit.


 Din acel moment, ursul putea să moara înecat oricând, potrvit animalzoo.ro.

 Din fericire, biologul Adam Warwick nu a avut puterea să-l lase să moară chiar sub ochii lui, aşa că, fără să se gândească la faptul că-şi va pune propria viaţă în percol, omul a sărit în apă după urs. “Nu ştiam cum o să reacţioneze atunci când o să vadă că vin după el. A fost o decizie de moment. Corpul mi-a fost inundat de adrenalină  încă din secunda în care am văzut că ursul intră în apă”, a spus Adam. “Am vrut să-l împiedic să se ducă spre zonele adânci ale lacului”, a mai adăugat eroul.


Animalul sălbatic şi-a pierdut rapid abilitatea de a da din picioare, din cauza tranchilizantului. A intrat în panică şi Adam Warwick a reacţionat imediat. A început să lovească puternic apa, pentru a-l ghida pe urs spre mal. Din păcate, ursul devenise aproape inconştient şi a început să se scufunde. 

Biologul a trebuit să facă atunci o alegere: ori îl lasă să moară, ori să se ducă după el, riscând astfel să moară şi el, din cauza loviturilor disperate ale ursului.


Bărbatul şi-a riscat viaţa, a apucat ursul de gât şi i-a ţinut capul la suprafaţă, trăgându-l uşor către mal. Biologul s-a ales doar cu o mică amintire din partea ursului: o zgârietură adâncă la picior.

Etichete: salvare de la inec
Ultimele Stiri
abonare newsletter