Actualitate
Radu Câmpeanu, internat la TERAPIE INTENSIVĂ la Spitalul Floreasca din Capitală
Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, a fost adus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, fiind în prezent internat la terapie intensivă cu infecţie respiratorie.

Potrivit Mediafax, Radu Câmpeanu a fost adus la spital cu o ambulanţă, având dureri în piept şi oscilaţii de ritm cardiac, motiv pentru care a fost suspectat de un sindrom coronarian.
Fostul preşedinte al PNL a împlinit, pe 28 februarie, vârsta de 91 de ani.