Actualitate

Ponta și RomPan iau pâinea de la gura locuitorilor satelor

De la 1 ianuarie, pâinea nu se mai vinde decât în magazine „specializate”. Paradoxal, primii ca vor rămâne fără pâine vor fi chiar cei care produc ingredientul de bază: grâul!

Aproape 75.000 de puncte de vânzare a pâinii s-ar putea închide de la 1 ianuarie 2014, dacă autorităţile vor aproba până la 1 septembrie proiectul de Hotărâre de Guvern iniţiat de patronatul din industria de morărit şi panificaţie, care prevede ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale.

Potrivit preşedintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (RomPan), Aurel Popescu, se estimează că, în România, pâinea se vinde în circa 150.000 de puncte de vânzare, iar după implementarea acestor măsuri numărul acestora se va reduce la jumătate.


„În momentul de faţă, este o debandadă totală (în procesul de vânzare a pâinii - n.r.). Pâinea se vinde şi la tarabă în piaţă, se vinde şi din navetă la colţul străzii, se vinde în chioşcuri, în tonete, se vinde în magazine în care se vând detergenţi sau ciorapi ori alte mărfuri care pot împrumuta mirosul produselor alimentare şi, pe acest considerent, noi am venit cu un proiect de Hotărâre de Guvern - care acum este în analiză la Autoritatea Sanitar Veterinară şi la Protecţia Consumatorilor -, ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane specializate în magazinele generale”, a declarat Aurel Popescu, duminică, într-o emisiune televizată.

Scurtă perioadă de răgaz


Preşedintele RomPan a explicat că acest lucru nu se poate face imediat cum apare acest act normativ, ci este nevoie de o perioadă de acomodare pentru comercianţi, astfel încât aceştia să se poată adapta noilor reguli.

„Actul normativ trebuie să dea o perioadă de acomodare pentru comercianţi să se poată organiza şi mai ales în mediul rural, astfel încât să-şi organizeze raionul specializat, iar în act va fi definit foarte clar ce înseamnă raionul specializat, astfel încât să avem şi noi un comerţ civilizat”, a precizat Popescu.


„Dacă acest proiect de act normativ va fi gata la 1 septembrie, e posibil ca de la 1 ianuarie 2014 să intrăm într-un comerţ civilizat în vânzarea pâinii”, a adăugat Aurel Popescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter