Actualitate

FOTO: Lecţie de la Cluj pentru România. Cum s-a transformat o comună în atracţia turistică a japonezilor şi americanilor

Un sat din judeţul Cluj a ajuns cunoscut în lumea întreagă. Din Japonia şi până în SUA, din Mexic până în Argentina şi din Olanda până în Ungaria, turiştii se înghesuie să-l viziteze.

Tabăra internaţională de dansuri ungureşti de la Sâncraiu a devenit cunoscută în lumea întreagă. Anual, aici vin în jur de 400 de turişti, care, în schimbul sumei de 100 de euro învaţă să danseze jocuri populare maghiare, după care împărtăşesc cunoştinţele acumulate prin deschiderea unor cluburi de dansuri ungureşti în oraşele de unde provin. Astfel, la Tokio, în Japonia, în Argentina sau în Mexic există cluburi unde oamenii vin şi învaţă să danseze ungureşte de la instructori pregătiţi la Sâncraiu. Locuitorii satului au învăţat din mers despre turism şi cum să interacţioneze cu străinii, iar acum Sâncraiu se poate lăuda cu o infrastructură care ar face invidios orice primar, dar şi cu faptul că a fost prima comună din România care a avut ideea organizării unei tabere de acest gen.

De la agricultură la turism, de la maghiară la engleză şi franceză

Satul Sâncraiu numără aproximativ 1100 de locuitori, din care 10% sunt români. Până la această tabără fiecare s-a ocupat cu agricultura pentru nevoile familiei, bărbaţii fiind vestiţi că sunt meşteri foarte buni, zidari, dulgheri, instalatori. Femeile, la fel, nu ar fi avut altă posibilitate decât agricultura. Acum, în 2013, sunt localnici în Sâncraiu care trăiesc numai din turism.

“Nimeni din sat nu a ştiut nimic despre turism, am făcut cursuri, inclusiv de limba engleză şi franceză. Avem unele bătrâne în sat care se descurcă foarte bine cu limba engleză. A fost greu la început, nu am avut habar unde o să fie cazaţi, cum o să fie, nu aveam experienţă. Cu această tabără a început şi turismul, dacă nu era tabăra noi nu ne-am fi gândit să începem”, a precizat Vincze Istvan, proprietarul unei pensiuni din Sâncraiu. Acesta povesteşte că a început să găzduiască străini încă de acum 23 de ani, pe când nu avea pensiune. “Am pornit din casa mea după ce am dat în chirie două camere. Am mai cumpărat o casă veche, am renovat-o, acolo am alte două camere mari, dotate cu paturi suplimentare, plus mi-am transformat şura în sală de mese şi deasupra camere, nouă camere, în total am 27 de locuri”, povesteşte Vincze.

Meniuri tradiţionale

În acest an la Sâncraiu au venit japonezi, argentinieni, americani, un mexican, olandezi, belgieni, polonezi, nemţi, unguri, în total 400 de participanţi. Cei 15 japonezi care au ajuns la Sâncraiu au fost cazaţi la pensiunea lui Vincze Istvan. Acesta a declarat că japonezii “sunt plăcuţi impresionaţi, sunt surprinşi de farfuriile pictate manual şi de straiele populare care împodobesc pereţii odăilor şi fac foarte multe fotografii”. În ceea ce priveşte meniul: nimic japonez, doar meniuri tradiţionale. “Ciorbă de perişoare, slănină, caş, telemea, gemuri de măceşe, afine, pălincă de prune, afinată. Le dăm afinată şi pălincă de prune şi gemuri, ca şi suvenir să le ducă înapoi acasă. Cazarea este 18 euro de persoană, pe zi. Cu ce câştigăm primăvara şi vara putem trece lejer peste iarnă. Noi din asta trăim”, mai spune Vincze.

Străinii ştiu despre Transilvania că a aparţinut Ungariei

În tabăra de la Sâncraiu am dat peste o studentă din Polonia, care nu se afla la prima ei vizită în judeţul Cluj. Am întrebat-o ce ştie despre Transilvania, de unde a auzit de această tabără şi ce alte oraşe din România a mai vizitat. “Îmi face plăcere să dansez aceste dansuri ungureşti, mai mult decât cele poloneze. Cele ungureşti au mai multe elemente de dificultate.  şi îmi place şi muzica. Despre Transilvania ştiam că a aparţinut la un moment dat Ungariei, că sunt mulţi locuitori din această etnie, pe lângă care mai sunt rromi. Mai ştiam despre conflictele dintre români şi unguri, dar am auzit şi lucruri bune despre relaţiile dintre aceştia. Am vizitat, de asemenea, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, Oradea, Turda, dar îmi plac mai mult satele, cum ar fi Sic, unde am fost anul trecut, tot la o tabără de dans. Dintre oraşe, cel mai european mi s-a părut a fi Cluj-Napoca, deşi cablurile aeriene, care arată ca nişte decoraţiuni de Crăciun, îl urâţesc”, ne-a declarat Natalia Nojek, studentă, 27 de ani, din Poznan, Polonia.

De asemenea, am stat de vorbă şi cu o familie de japonezi care ne-a povestit că, după ce au văzut un workshop cu dansuri maghiare în 1979, s-a interesat pe internet unde poate învăţa să danseze aşa. “Sunt pentru prima oară aici şi îmi place foarte mult. Am auzit despre această tabără de la prieteni de pe internet. Înainte de dansurile populare maghiare, am studiat alte forme de dans, de aproape 30 de ani. Acasă avem un club unde studiem dansuri maghiare. Sper sa pot împărtăşi experienţele mele prietenilor şi cunoscuţilor de acasă, deşi unele dansuri sunt un pic dificile. În 1998 am vizitat tabăra de dans de la Răscruci, am mai vizitat Miercurea Ciuc şi alte locuri prin Transilvania. Pe soţia mea o interesează pictura de mobilă maghiară şi cusăturile”, a declarat Takashi Kamiya, 53 de ani, om de afaceri, din Tokio.

Cum a început totul

În 1991 s-a căutat o localitate unde să fie condiţii pentru organizarea unei tabere pentru tinerii din zona Călata pentru ca, la rândul lor, să predea dansuri înapoi acasă. Era prima tabără din România de acest gen, acum sunt pe puţin vreo 20. “Înainte de 1990 nu se putea practica folclorul maghiar. După ‘90 toate comunităţile au început să preia dansurile tradiţionale dar nu erau instructori. Eram foarte puţini în Cluj, restul au fugit din ţară. Am avut aici o rudă, fostul primar, pe atunci director de cămin cultural şi i-am spus să organizăm această tabără. La prima ediţie nimeni nu a venit din România, dar au venit din Japonia, din America. Şi după aceea am văzut că este un interes foarte mare pentru aceste dansuri şi muzică populară din această zonă. E tabără de folclor maghiar, nu românesc, dar instructorii le arată şi diferenţele dintre folclorul român şi cel maghiar în dansuri pentru că sunt elemente comune, dar şi dansuri care numai la români se practică. Dansurile fecioreşti din Călata sunt unice în lume, acele dansuri irlandeze sunt un circ”, declară Szep Gyula, directorul Operei Maghiare din Cluj şi organizatorul taberei.

Turismul, salvarea României

Localnicii din Sâncraiu sunt de părere că turismul ar fi salvarea României şi transmit un sfat pentru locuitorii oraşului Cluj-Napoca, oraş care doreşte să obţină titlul de Capitală Culturală Europeană. "Sunt convins că turismul ar fi salvarea României. După părerea mea, trebuie oameni care să realizeze acest lucru, să aibă primar, cum spunem noi « jos cu pălăria » şi oameni care să-l susţină. Şi să nu aştepte să facă altcineva în locul lor. Turiştii sunt încântaţi de ce ţară frumoasă avem. Toate Guvernele încearcă să facă un pas în direcţia asta, dar ceva nu este în regulă. Nu ştiu unde se greşeşte, ne lipseşte publicitatea. La tabăra asta nu se face niciun fel de reclamă. Aşa de vestită este, nicio reclamă. Dacă am face reclamă ar veni şi mai multă lume şi nu este bine, ar fi prea aglomerat”, a încheiat Vincze.

Comuna Sâncraiu a primit de cinci ori premiul pentru “Cea mai bună şi gospodărită comună din judeţul Cluj”, din partea Consiliului Judeţean Cluj. Este singura comună din judeţul Cluj cu toate străzile şi uliţele asfaltate, trotuare, apă şi canalizare.