Actualitate
Peste 250 de jandarmi la Nicula şi Tăuţi de Sfânta Maria Mare
Pentru desfăşurarea în condiţii de maximă securitate, a manifestării religioase din perioada 14 – 15 august prilejuită de Hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Nicula, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică în zonă.
Peste 250 de jandarmi la Nicula şi Tăuţi de Sfânta Maria MareJandarmii vor fi prezenţi încă din data de 13 august atât pe traseele de afluire/defluire, în zona mănăstirii şi în interiorul acesteia pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.
“Măsurile luate vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică care să le permită credincioşilor reculegerea dorită în faţa Icoanei făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Nicula. Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunea ortodoxă şi greco-catolică organizată marţi 14 august pe traseul ce va fi parcurs, pe jos, din municipiul Gherla până la mănăstirea Nicula”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj.
De asemenea, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile vor asigura măsurile de ordine publică în această perioadă si în zona Mănăstirii Floreşti-Tăuţi din judeţul Cluj.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor la aceste manifestări religioase să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.