Actualitate

Referendum pentru eliminarea presei scrise. Vezi în ce țară ar putea fi luată această măsură!

Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, a vorbit, luni, despre posibilitatea de a organiza un referendum pentru a elimina presa scrisă locală, răspunzând astfel unor critici ale organizaţiilor ecologiste privind decizia sa de a autoriza exploatarea unor rezerve de petrol din ţara sa.

"Astăzi, marii «ecologişti» sunt cotidienele preocupate doar de câştiguri. Ei bine, dacă este să se organizeze referendum, propunem de asemenea ca ziarele să adopte exclusiv varianta online, pentru a economisi hârtia şi a evita tăierea fără limită a copacilor", a scris Rafael Correa pe contul său de Twitter, potrivit Mediafax.

Săptămâna trecută, Rafael Correa a anunţat că a cerut Adunării Naţionale autorizaţia de a exploata rezervele de petrol din Yasuni, o importantă rezervaţie ecologică a Amazoniei, după ce încercarea sa de a obţine fonduri internaţionale pentru a evita extracţia celor 920 de milioane de barili de petrol din zonă - reprezentând 20% din rezervele Ecuadorului - s-a lovit de un refuz.


De atunci, organizaţiile ecologiste contestă decizia şi cer organizarea unui referendum în acest sens. Rafael Correa le-a acuzat deja, în alt mesaj postat pe Twitter, de tentativă de destabilizare a Guvernului şi manipulare a populaţiei.

Directorul Asociaţiei companiilor de media din Ecuador, Diego Cornejo, a refuzat să comenteze declaraţia lui Correa privind eliminarea presei scrise, explicând că aşteaptă să vadă dacă este vorba de o propunere serioasă.


Socialistul Rafael Correa este de mulţi ani în conflict cu mediile private din ţara sa, pe care le acuză că sunt de partea opoziţiei. În 2011, conducerea cotidianului El Universal a fost condamnată la trei ani de închisoare şi plata unei amenzi de 40 de milioane de dolari pentru injurii aduse şefului statului. Ulterior, conducerea publicaţiei a fost graţiată de Rafael Correa.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter