Actualitate

Afirmaţiile lui Băsescu despre unire riscă să blocheze integrarea europeană a Republicii Moldova

Afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privind posibilitatea unirii României cu Republica Moldova riscă să blocheze integrarea europeană a Republicii Moldova, existând posibilitatea ca instituţiile europene să amâne semnarea acordului de asociere cu Chişinăul, scrie ziarul rus Nezavisimaia Gazeta.

"Recentele declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu privind posibila unificare a ţării sale cu R.Moldova ar putea împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova", atrage atenţia cotidianul Nezavisimaia Gazeta, preluat de Mediafax.

"Ca efect, unele organisme europene ar putea cere amânarea parafării şi semnării acordului de asociere între UE şi Republica Moldova cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, programat la Vilnius în noiembrie", adaugă publicaţia rusă.


Opinia este împărtăşită de revista moldoveană Panorama. "Unele organisme europene ar putea să nu aibă timpul şi energia necesare pentru a aştepta nuanţarea declaraţiilor lui Băsescu, interpretându-le în sensul propriu", precizează Panorama.

 


În plus, "aceste declaraţii ar putea fi luate chiar ca pretext pentru amânarea semnării acordului între UE şi R.Moldova", încheie Nezavisimaia Gazeta, citată de RIA Novosti.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, pe 12 august, la Izvoru Mureşului (Harghita), că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, însă moldovenii pot cere unirea şi o vor avea, şeful statului făcând o declaraţie similară şi în cursul vizitei efectuate în iulie la Chişinău.


"Este şi o problemă în ceea ce priveşte Constituţia Republicii Moldova, în ea se vorbeşte doar despre moldoveni şi limba moldovenească", a afirmat Băsescu. Şeful statului român şi-a manifestat speranţa că "o corectare" în acest sens va porni din partea Republicii Moldova. "Eu sper şi cred că de la cetăţenii Republicii Moldova trebuie să pornească corectarea. Vorbim de unirea Republicii Moldova cu România. Oameni buni, există în populaţia Republicii Moldova un filon sănătos de români, dar marea majoritate a populaţiei nu doreşte unirea cu România. Cereţi unirea şi o veţi avea, dar cereţi-o", a declarat Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter