Actualitate

Şofer prins pe Autostrada Transilvania cu 212 km/h

Un tânăr a rămas fără permisul de conducere şi a fost amendat cu 720 de lei, după ce a fost prins, sâmbătă, pe Autostrada Transilvania, pe sensul Gilău - Câmpia Turzii, în timp ce conducea cu 212 kilometri pe oră, informează Poliţia Română.

Maşina condusă de tânărul în vârstă de 24 de ani, de cetăţenie maghiară, a fost depistată sâmbătă, în jurul oprei 12.27, pe Autostrada Transilvania (A3), la kilometrul 15, pe sensul Gilău - Câmpia Turzii, viteza înregistrată de aparatul radar fiind de 212 kilometri pe oră.

"Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 de lei. Totodată, poliţiştii i-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile", arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă. Şoferul a fost prins de poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania în timpul unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor provocate de excesul de viteză. Acţiunea este coordonată la nivel naţional de Poliţia Română şi face parte din campania preventivă "Speed", desfăşurată în toate cele 27 de state membre TISPOL.
În urmă cu o zi, poliţiştii de la rutieră au reţinut 309 permise de conducere, dintre care 123 pentru viteză, 69 pentru depăşire neregulamentară şi 36 pentru consum de alcool.
De asemenea, au fost date 4.608 de amenzi pentru viteză, 69 pentru depăşire neregulamentară şi 30 pentru consum de alcool, a precizat Poliţia Română.

Ultimele Stiri
abonare newsletter