Actualitate
Alexandru Arşinel: „ Apar pe scenă imediat cum am voie”
Actorul Alexandru Arşinel (74 de ani) a făcut primele declaraţii după ce a suferit un transplant de rinichi, la Cluj.
Actorul Alexandru Arsinel - Sursa foto: gandul.info„Mă simt bine, chiar spre foarte bine, la trei zile după operaţie. A fost o operaţie grea, din punctul de vedere al medicilor, dar experienţa şi priceperea lor m-au readus la viaţă. Apar pe scenă imediat cum am voie”, a declarat Arşinel la o televiziune de ştiri. Cel mai probabil, actorul va urca din nou pe scenă în noiembrie.
Profesorul universitar Mihai Lucan, directorul Institutului clinic de urologie şi transplant renal din Cluj-Napoca, a declarat că actorul a fost operat „pe datorie”, deoarece spitalul nu mai are fonduri. „Ăsta e adevărul. Banii pentru partea a doua a anului nu au fost primiţi de Institutul de transplant din Cluj deşi noi am făcut în continuare transplante, am făcut 125 anul acesta”, a declarat dr. Lucan.
Pe de altă parte, Libertatea scrie că Alexandru Arşinel a avut noroc că, imediat după ce s-a înscris pe lista de transplant, a apărut un donator cu aceeaşi grupă de sânge: un tânăr de 23 de ani, împătimit al jocurilor de cărţi, care s-a sinucis după ce a pierdut o sumă importantă de bani.