Actualitate

Constructorii cer demararea proiectului Roşia Montană

Aprobarea proiectului Roșia Montană va da mult-așteptatul semnal că România este deschisă marilor investitori, le transmite Patronatul Societăților din Construcții (PSC) membrilor Parlamentului României și ai Guvernului României.

 Fără investiții mari, sectorul construcțiilor nu se poate relansa, atrag atenţia constructorii.

„Patronatul Societăților din Construcții (PSC) așteaptă pornirea de urgență a proiectului minier de la Roșia Montană, date fiind beneficiile economice pe care le va aduce. Sectorul construcțiilor contribuie în mod semnificativ la bugetul de stat și, pentru a-și putea îndeplini în continuare acest rol, are nevoie să fie revitalizat prin implementarea proiectului minier și a altor mari proiecte, la fel ca alte ramuri industriale.


Credem că membrii Parlamentului și ai Guvernului, indiferent de apartenența lor la un partid sau altul, trebuie să coopereze în crearea unui mediu de afaceri care să încurajeze și să sprijine orice proiect de investiții derulat în condiţiile respectării normelor europene de mediu. Constructorii – ca și toți cetățenii României – au nevoie de decizii ferme și urgente. România nu își mai permite amânări care să adâncească și mai mult efectele crizei! ”, se arată în mesaj.

Proiectul Roșia Montană ar fi investit deja peste 35 milioane dolari în sectorul construcțiilor, potrivit PSC, implicând aproape 150 de companii de construcţii, peste 15 firme de arhitectură şi peste 2.300 de muncitori.

abonare newsletter