Actualitate
UPDATE: Maraton verbal: Un republican a vorbit peste 18 ore în Senatul american
Republicanul Ted Cruz a vorbit marţi seara peste opt ore în Senatul american, protestând faţă de reforma sistemului de sănătate a lui Barack Obama, în contextul în care Congresul are la dispoziţie doar şase zile să adopte un buget.
UPDATE: Ted Cruz a depăşit recordul de vorbit neîntrerupt, ocupând pupitrul Senatul american timp de 18 ore
Republicanul Ted Cruz a depăşit cu 5 ore, miercuri, recordul din martie al colegul său Rand Paul care a ocupat hemiciclul timp de aproape 13 ore, pentru a protesta faţă de politica administraţiei Obama privind avioanele fără pilot.
Cruz a vorbit, în total, de marţi după-amiaza, de la ora locală 16.41 pm (23.41 pm ora României), până miercuri dimineaţa, la ora la ora locală 9:26 am (16.26 pm ora României) peste 18 ore neîntrerupte, în semn de protest faţă de reforma sistemului sănătăţii («Obamacare», cum o numeşte acesta) adoptată în 2010, din care o parte importantă intră în vigoare în octombrie, potrivit Townhall.com
Pentru a rezista acesta a fost ajutat de colegii săi senatorul Rubio, senatorul Rand Paul şi senatorul Pat Roberts care i-au pus întrebări pe diverse teme.
Astfel, după ce a subliniat poziţia sa față de reforma sistemului sănătăţii, orele de oratorie ale lui Cruz au atins o gamă largă de subiecte: de la versuri dintr-o piesă a cântăreţului de muzică country Toby Keith, fragmente din cartea, "Atlas Shrugged" - una dintre favoritele liberalilor americani -, citate din reality show-ul de televiziune "Dynasty Duck”, rata șomajului în rândul tinerilor afro-americani, un discurs recent al actorul Ashton Kutcher la o gală de premiere, până la despre cum tatăl său, Rafael Cruz, obişnuieşte să gătească ouăle și șunca pentru micul dejun sau despre restaurantele Denny, Benihana şi White Castle.
Purtând încălţăminte comodă sport, închisă la culoare, în loc de obişnuitele cizme din piele de struţ, Ted Cruz, în vârstă de 42 de ani, a luat cuvântul marţi după-amiaza, la ora 16.41 pm (23.41 pm ora României). De atunci, nu a făcut pauză şi nu s-a aşezat, întrerupându-se doar pentru a răspunde întrebărilor colegilor, scrie Mediafax.
"Intenţionez să vorbesc împotriva «Obamacare» (...) până când nu voi mai putea să stau în picioare", a anunţat la începutul intervenţiei senatorul texan, un favorit Tea Party, folosind numele sub care este cunoscută reforma sistemului sănătăţii, adoptată în 2010, din care o parte importantă intră în vigoare în octombrie.
"Toată lumea din Statele Unite ştie că aceasta distruge locuri de muncă şi creşte costul sănătăţii", a spus el.
Tehnic, "maratonul" verbal al lui Cruz nu reprezintă o obstrucţie parlamentară, cunoscută sub numele de "filibuster", care permite unui congresmen să împiedice un vot atât timp cât este capabil, din punct de vedere fizic, să ţină cuvântul. În acest caz, Cruz este obligat să predea cuvântul miercuri la prânz, când este prevăzut un vot de procedură asupra bugetului.
După nouă ore, le-a citit copiilor povestea de culcare
Către ora 0.00 GMT (3.00, ora României), Cruz s-a îndepărtat de la tema intervenţiei sale, pentru a citi "Green Eggs and Ham", o carte pentru copii, celor două fiice ale sale, care au rămas să îşi privească tatăl la televizor.
În martie, colegul său Rand Paul a ocupat hemiciclul timp de aproape 13 ore, pentru a protesta faţă de politica administraţiei Obama privind avioanele fără pilot.