Actualitate

Clujenii au cumpărat mii de tone de produse agricole de Ziua Recoltei

Expozanţii au donat fructe și legume unei fundaţii care se ocupă de copii aflaţi în dificultate.

„Cartoful de Râșca” este unul dintre produsele de fală ale județului Cluj „Cartoful de Râșca” este unul dintre produsele de fală ale județului Cluj

Peste 300 de tone de legume şi fructe şi mii de litri de vin, ulei presat la rece şi miere de albine au fost vândute pe parcursul a numai două zile, la ediţia din acest an a „Zilei Recoltei”.

Unul dintre organizatori a declarat, ieri, pentru Agerpres, că a fost un record de vânzare şi că producătorii au reuşit să vândă clujenilor aproape toată marfa pe care au avut-o.


„Aproximativ 200 de expozanţi, vânzări care au depăşit 300 de tone de legume şi fructe, mii de litri de vin şi must, ulei presat la rece, miere de albine, muzică populară de calitate - acesta este bilanţul ediţiei 2013 a „Zilelor Recoltei” la Cluj-Napoca. La târgul desfăşurat în 5 şi 6 octombrie pe platoul de la Sala Sporturilor, producătorii autohtoni au venit cu noutăţi. Broccoli, roşiile deshidratate şi legumele 100% bio au stat alături de roşiile tradiţionale, varza, ceapa de Turda şi celebrul cartof de Râşca”, se menţionează şi într-un comunicat transmis luni de Consiliul Judeţean Cluj.

De asemenea, expozanţii au donat fructe, legume, dar şi alte produse, care au fost dăruite unei fundaţii care se ocupă de copii aflaţi în dificultate.


Cel mai important târg organizat de Consiliul Județean

„Este cel mai mare târg organizat de Consiliul Judeţean, Asociaţia Produs de Cluj şi Primăria municipiului Cluj-Napoca şi acum putem afirma că a fost un succes. Expozanţii, fie ei producători de legume, fructe, vin sau alimente, ori meşteri populari, s-au declarat mulţumiţi de vânzări, iar concertele folclorice au fost de înaltă ţinută artistică, dovadă fiind faptul că, în ciuda frigului, clujenii au rămas la scenă până seara târziu. Pe de altă parte, abundenţa de produse a fost apreciată de gospodinele dornice să-şi facă ultima aprovizionare pentru iarnă, ele având la dispoziţie, în acelaşi loc, marfă de calitate şi în cantitate mare. Toate acestea sunt argumente care certifică importanţa acestui tip de târg, unde producătorii au la dispoziţie standuri, oferite gratuit”, a declarat, în comunicat, preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.

Acesta a adăugat că Ziua Recoltei s-a dovedit a fi cea mai bună metodă de a încuraja micii producători agricoli şi, în acelaşi timp, de a oferi clujenilor legume şi fructe provenite din gospodăriile ţăranilor, „crescute sănătos”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter