Actualitate

Câinii fără stăpân “tulbură apele” în Consiliul Local

Consilierii USL au solicitat în ședința de consiliu de joi, transferarea către dotarea școlilor a unei părți din banii alocați pentru extinderea adăpostului pentru câinii fără stăpân de pe strada Bobâlnei.

În proiectul privind rectificarea bugetului local pe anul acesta este prevăzută alocarea a 450.000 lei pentru extinderea cu 60 de locuri a adăpostului pentru câinii fără stăpân aflat în administrarea Primăriei. Consilierii USL i-au cerut primarului Emil Boc să transfere 300.000 lei din cei 450.000 lei către dotarea școlilor.

Claudia Anastase, consilier USL a propus un amendament la proiectul pentru bugetul local prin care să fie alocați bani pentru școli: 300.000 lei din cei 450.000 lei destinați pentru extinderea adăpostului pentru câinii fără stăpân. Ea a precizat că în momentul de față costul estimate pentru realizarea unui loc în adăpost este de 186 euro/mp, iar la unele locuințele sociale s-a lucrat cu 183 euro/mp. “Ar fi mai bine să așezăm altfel proritățile și în exercițiile financiare următoare să ne gândim la această problemă”, a declarat Anastase.


Costul amenajării unei boxe s-ar ridica la peste 1.000 euro, potrivit estimărilor actuale. Reprezentanții departamentului Tehnic din Primărie au explicat că amenajarea unui loc pentru un câine la adăpost costă peste 1.000 euro deoarece este dotat cu încăzire, curent, gaz, etc. și nu se aseamănă cu o simplă cușcă pentru câini care este vândută în magazine.

Primarul Emil Boc a explicat că este necesară extinderea adăpostului pentru câini în condițiile în care la marginea orașului apar tot mai mulți câini maidanezi.


„Am precizat de mai multe ori că civilizația costă și de aceea avem nevoie și de o manieră europeană de tratare a câinilor fără stăpân. La marginea orașului apar mulți câini și trebuie să rezolvăm această problemă. În urma licitației vom afla exact care va fi costul pentru extinderea adăpostului”, a spus primarul.

Emil Boc a adăugat că școlile au solicitat deja bani pentru dotări, de aceea se pot aloca fără probleme cei 450.000 lei pentru extinderea adăpostului pentru câini cu 60 de locuri. Potrivit primarului, există fonduri suficiente și pentru școli și pentru adăpostul de câini.


După aproximativ o oră și jumătate de discuții atât pe tema câinilor maidanezi cât și a altor subiecte cu tentă politică, amendamentul propus de Claudia Anastase a fost respins. Proiectul privind rectificarea bugetului local a fost votat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter