Actualitate
Angajații RMGC și susținătorii exploatării miniere, AMENINȚAȚI CU MOARTEA
Purtătorul de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), Cătălin Hosu, a scris pe blogul său că a primit amențări cu moartea, la adresa sa și a familiei sale.
“Există un grup de oameni în opoziția proiectului Roșia Montană care au reușit să dezinformeze și să instige atât de puternic oamenii, încât am ajuns să primim – colegii mei și cu mine – mesaje dure. La început, nu le-am luat în seamă. Dar au devenit tot mai multe și tot mai agresive, ba chiar amenințări. Iar mai nou sunt chiar amenințări cu moartea. La adresa mea și a familiei mele. Și voi face toate eforturile necesare ca cei care îmi amenință familia să fie pedepsiți conform legii”, scrie Hosu pe blogul său.
El dă mai multe exemple de astfel de mesaje (vezi galerie foto), printre care și o amenințare pe Facebook, însoțită de un clip cu o decapitare, iar cel care a postat îi îndeamnă și pe alții să facă la fel.
O colegă de-a lui Hosu a primit următoarea amenințare pe Facebook, de la „Micuța Ioana”: “Sa te traznească femeie nenorocita ce ești, vino sa ti dau un pahar cu ceanura sa te vad cum crapi ,ca ai tupeu sa vb la antena 3 ca nu e nici o problema sa poluam cu asa ceva.o sa iesim in strada de data asta 100 000 si atunci o sa te cautam si pe tine”, spune mesajul.
Cătălin Hosu precizează că acești “ecologiști”pe grupurile lor de Facebook se declară de acord cu violența și instigă la violență, iar mai mulți colegi de-ai reprezentantului RMGC și-au găsit cauciucurile sparte la mașină, sau oglinzile furate. “Devine extrem de clar că nu le este străină violența și îi cred în stare să o folosească. Susținătorii proiectului Roșia Montană sunt vinovați din start de o mare crimă: delictul de opinie! La aproape 25 de ani de revoluție, trăim manipulări mizerabil care au făcut oamenii – unii dintre ei, poate chiar mulți, de bună credință – să stabilească vinovații înainte de judecată! Cel puțin în cazul proiectului Roșia Montană, ne simțim tratați ca vrăjitoarele de acum 500 de ani”, mai scrie Hosu.