Actualitate

Juriul Comedy Cluj: „Comedia este un gen inteligent de film pentru că întâi trebuie înţeleasă ca apoi să poţi râde”

Întrebaţi, în cadrul unei întâlniri cu presa, care sunt criteriile după care un film poate fi numit comedie, membri juriului celei de-a 5-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film “Comedy Cluj” au spus că este foarte greu de stabilit un set de reguli exacte, deoarece uneori este suficientă o singură scenă din film care să facă publicul să zâmbească pentru a fi declarat o comedie bună.

„Este foarte greu de stabilit care sunt elementele care desfinesc o comedie pentru că nu exisă reguli foarte bine stabilite în acest sens. Când merg într-un cinema, unde este întuneric, indiferent câtă lume este acolo, mă simt singură de aceea mă concentrez asupra a ceea ce văd pe ecran. Aşa că indiferent de genul filmului, trebuie să simți că eşti acolo şi că, după ce ieşi de acolo, nu te mai simţi singur, iar în cazul comediilor, simţi bucurie. Eu cred că dacă măcar o scenă dintr-un film te-a făcut să zâmbeşti, e comedie şi asta înseamnă că filmul şi-a atins scopul”, a declarat Maja Bogojevic, preşedinta juriului Comedy Cluj.

Comedia, un de gen inteligent de film

În ceea ce priveşte jurizarea filmelor, aceştia au precizat că nu au decis încă dacă, în votul care va desemna filmul câştigător, vor ţine mai mult cont de doza de umor a fiecărei producţii sau de calitatea filmului per ansamblu, însă consideră că, uneori este suficient ca un film să conţină doar câteva dintre elementele de baza ale comediei pentru a intra în competiţie şi să poată câştiga premiul. Important este ca ceea ce se transmite să fie inteligent.


“Sunt 10 filme în competiţie, nu le-am văzut încă le-am văzut pe toate dar credem că sunt la fel de bune, deci este o sarcină dificilă pentru noi să îl alegem pe cel câştigător. După ce le vom vedea, vom decide ce va conta mai mult: comicul sau construcţia filmului per ansamblu. Credem însă că ceea ce este cel mai important la un film este ceea ce transmite şi cum te face să te simţi după ce îl vezi. Dacă sunt elemente de comedie este de ajuns, nu trebuie să fie neapărat comedie pură. Este foarte greu să faci comedie pură pentru că ceea ce consideră unii comedie, poate alţii nu  consideră, deci totul este subiectiv. De exemplu, în Germania şi în Muntenegru nu se râde aşa de mult comparativ cu România, dar asta nu înseamnă că acolo nu se fac comedii, că lor nu le plac comediile sau că ei nu se uită la comedii. De asemenea, considerăm că un film bun trebuie să fie inteligent, indiferent de genul lui, iar comedia este un gen de film inteligent pentru că umorul din film, trebuie întâi înţeles ca apoi să poţi râde la el”, au declarat membrii juriului.

Ei au mai adăugat că trebuie făcută o distincţie clară între comedie şi umor pentru că foarte multă lume nu ştie care este diferenţa dintre cele două.


“Comedia este genul iar umorul este elementul care se poate întâlni în aproape orice film. Umorul este foarte precis, are elemente specifice care te fac să îl pui într-un anumit sertar şi poate apărea în orice film, chiar şi în scene mici, în timp ce comedia are mult mai multe nuanţe, e mai greu de catalogat – este un umor repetitiv într-un film, un umor  mai popular”, a declarat Dan Burlac, membru al juriului.

Vorbe vs. gesturi

Întrebat care dintre cele două elemente - replicile sau gesturile -  sunt mai importante într-un film de comedie, juriul a spus că cel mai mult contează mesajul, povestea transmisă, indiferent de calea pe care el ajunge la public.


”Credem că cel mai mult contează povestea, mesajul pe care un film, indiferent că este comedie sau alt gen, îl transmite publicului şi nu neapărat calea pe care este transmis. Este adevărat că, la momentul actual, în ceea ce priveşte tendinţele în filmele de comedie, se merge mai mult pe vorbe decât pe gesture, dar considerăm că ambele sunt la fel de importante şi poate, pe viitor această tendinţă se va schimba”,  a declarat Siomone Feloin, un alt membru al juriului.