Actualitate

Papa Francisc şi-a scos la licitaţie, în scopuri caritabile, motocicleta Harley Davidson

Papa Francisc a scos la licitaţie, săptămâna trecută, o motocicletă Harley Davidson Road King în valoare de 20.000 de euro, primită cadou anul trecut, banii obţinuţi fiind destinaţi asociaţiei catolice Caritas.

Fondurile vor finanţa în cea mai mare parte renovarea cantinei populare şi a centrului de primire Don Luigi Di Liegro din Roma, care primeşte în jur de 1000 de persoane fără adăpost pe zi, informează Le Figaro, preluat de Mediafax.

Directorul Caritas din Roma, Enrico Feroci, i-a mulţumit Papei Francisc pe 12 octombrie, precizând că este vorba despre "un cadou preţios care ne face încă odată fericiţi că simţim apropierea episcopului nostru de săracii Bisericii din Roma". "Suntem profund recunoscători Papei Francisc pentru acest dar", a mai spus Enrico Feroci.


Acest gest nu este surprinzător, Papa Francisc subliniind importanţa modestiei inclusiv cu privire la mijloacele de transport ale clerului. Suveranul pontif a afirmat chiar în timpul unei întâlniri cu un grup de seminarişti că "i se rupe inima când vede câte un preot într-o maşină ultimul răcnet".

Papa Francisc a primit cadou două motociclete Harley Davidson în luna iunie a anului trecut, cu ocazia aniversării a 110 ani de la înfiinţarea cunoscutei mărci americane. Cu acel prilej, Papa Francisc a binecuvântat câteva sute de fani Harley Davidson, adunaţi în Piaţa Sf. Petru din Roma.

Ultimele Stiri
abonare newsletter