Actualitate

România trece duminică la ora de iarnă

În ultima duminică din octombrie, în data de 27, se trece la ora de iarnă şi se dă ceasul înapoi cu o oră.

Astfel, cînd trecem la ora de iarnă revenim practic la ora oficială. Aşadar, trecerea la ora de iarnă 2013 se face în noaptea dintre 26 şi 27 octombrie 2013 (ultima duminică din luna octombrie), schimbarea orei făcîndu-se astfel încît ora 4:00 a dimineţii de 27 octombrie 2013 devine ora 3:00.

Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vara fiind cea vinovată pentru "dereglarea" ceasurilor, e drept, pentru un scop nobil, acela de a economisi energia electrică necesară pentru iluminatul public şi privat prin folosirea eficientă a luminii Soarelui pentru activităţile curente.


Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.

Potrivit Observatorului Astronomic, în România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai şi 2 octombrie), potrivit realitatea.net. Din 1933 şi pînă în 1940, cînd s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, pînă în prima duminică a lui octombrie. Din 1997, se trece la ora de vara începînd cu ultima duminică din martie, pînă în ultima duminică din octombrie.


Cum va fi afectată circulaţia trenurilor

CFR Călători informează, printr-un comunicat, că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, însă, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Astfel, anunţă CFR Călători, vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 65 de trenuri, din care 32 trenuri InterRegio, 31 trenuri Regio și 2 trenuri InterCity. 

„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 27 octombrie 2013, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare”, mai precizează CFR. 
 

 

Etichete: ora de iarna
Ultimele Stiri
abonare newsletter