Economie

Inflația din România, cea mai mare din UE pentru a noua lună la rând. BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,4%.

România are cea mai mare inflație din UE. BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024. |Foto: pexels.com România are cea mai mare inflație din UE. BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024. |Foto: pexels.com

 

 


Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,4%, arată datele publicate miercuri de oficiul european de statistică.

România are cea mai mare inflație din UE

Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Irlanda (0,5%%), Lituania şi Luxemburg (ambele cu 1,1%), iar cele mai ridicate au fost în România (5,4%), Belgia (4,8%) şi Croaţia (4%).


CITEȘTE ȘI: 
BNR anunță creșterea inflației pe final de an. Avertismentul lui Mugur Isărescu.

Rata anuala a inflației la nivelul blocului comunitar, în noiembrie 2024|Sursa: Eurostat

Comparativ cu octombrie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în patru state membre UE, a rămas stabilă în trei şi a crescut în 20 ţări membre UE, inclusiv în România, de la 5%, până la 5,4%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în noiembrie până la 2,2%, de la 2% luna precedentă. Inflaţia în zona euro depăşeşte uşor nivelul ţintă de 2% avut în vedere de Banca Centrală Europeană.


Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,7%, nivel la care se situează începând din luna septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

CITEȘTE ȘI: 
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din noiembrie 2024

Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în noiembrie 2024, la5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%.


„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 - noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 - noiembrie 2023) a fost 5,7%”, potrivit informării publicate de INS. 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ratingul României, negativ BBB- din cauza cheltuielilor excesive cu pensii și salarii

Prețurile vor crește mai mult decât era prevăzut. Ce îi îngrijorează pe experți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter