Actualitate

Firma care a construit bazinul de înot de la Turda dată în judecată. Infiltraţii după prima lună de funcţionare şi fisuri

Directorul SC. Salina Turda Durgău SA, Vasile Nemeș, societate în administrarea căreia de află și bazinul didactic de înot, a declarat că hidoizolația a fost realizată defectuos de către constructor, iar acum s-au găsit doar soluții de provizorat în vederea redeschiderii.

Deși s-au investit aproape 80 de miliarde de lei vechi în bazinul de înot, primele infiltrații au apărut chiar după prima lună de funcţionare. De vină sunt lucrările de hidroizolaţie defectuose. La reumplerea bazinului cu apă s-au constatat pierderi masive și fisuri ale bazinul de recirculare.

Atunci s-a dispus o a doua oprire a bazinului, iar constructorul a intervenit tehnic. După două săptămâni de lucrări, la reluarea activității, infiltrațiile au reapărut.


Vasile Nemeș, directorul general al Salinei Turda spune că intenționează să acționeze în judecată constructorul, firma SC Grup IV Instalații SA Cluj-Napoca, pentru a cere despăgubiri, în toată această perioadă cât obiectivul a fost închis, societatea a înregistrat pierderi financiare semnificative.

„Acum s-a găsit o soluție de te apucă și râsul, au pus o pâlnie prin care să se scurgă apa direct în canalizare, dar curge și pe lângă ea și ajunge în zona dușurilor la femei. Platforma de sus este toată impregnată cu apă, peste 100 m. După părerea mea ar trebui decupată toată platforma și refăcută hidroizolația (…) am dat drumul din nou la apă și au apărut infiltrații iar, acestea fiind chiar pe partea unde este traseul rețelei de curent electric! Acum facem o monitorizare și este posibil să redeschidem provizoriu bazinul, dacă acționarul principal ne cere asta”, transmite Nemeș.


Obiectivul a fost deschis în luna februarie a acestui an, majoritatea finanţării, respectiv 70%, a venit de la bugetul local, restul din surse atrase de la fostul Consiliu Judeţean Cluj.

Bazinul are cinci culoare, adâncimea apei este variabilă, fiind cuprinsă între 1,20 m şi 1,80 m, cu block-starturi la capătul mai adânc. Capacitatea bazinului este de 60 de persoane, fiind proiectat pentru a fi utilizat simultan de două clase de elevi.

abonare newsletter