Actualitate

Actorul indian Salman Khan se află la Sibiu, unde filmează pentru filmul "Jai Ho"

Actorul indian Salman Khan se află la Sibiu, unde filmează mai multe scene pentru filmul "Jai Ho", regizat de către fratele său, Sohail.

Salman Khan a sosit, duminică, în municipiul Sibiu iar după-amiază şi în cursul zilei de luni, actorul inidan a filmat pentru o peliculă regizată de fratele lui, Sohail, în zona centrală a oraşului, potrivit Mediafax.

"Serviciul de Administrare a Domeniului Public a emis un aviz de ocupare a domeniului public unei firme care a solicitat permisiunea de a filma în zone din centrul istoric al Sibiului. Avizul de ocupare a domeniului public a fost emis pentru 17 noiembrie pentru Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa Mare şi Piaţa Mică - Podul Minciunilor. Avizul pentru 18 noiembrie a fost emis pentru Piaţa Aurarilor şi Piaţa Mică - Podul Minciunilor", a declarat, luni, Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.


Potrivit acesteia, taxa achitată de firma respectivă pentru ocuparea domeniului public şi pentru accesul auto în zona pietonală a fost de 1.300 de lei.

În cursul zilei de luni, actorul a fost asaltat de mai mulţi fani care au dorit să se fotografieze cu el.


Salman Khan s-a declarat încântat de Sibiu şi a precizat că a gustat din mâncărurile tradiţionale româneşti.

"Sibiul este minunat. Stăm într-un loc foarte frumos, Grădina zoologica este una dintre cele mai vechi din România, are şi un stejar care are 600 de ani, majoritatea au 100 de ani. Acolo e un restaurant tradiţional românesc unde am mâncat aseară şi mâncarea a fost foarte bună. Am mâncat ceva românesc, nu ştiu cum se numeşte, dar a fost ceva din pui, foarte bun. Eu nu mănânc porc", a declarat, presei, Salman Khan.


Potrivit acestuia, filmul "Jai Ho" în care joacă şi care este regizat de fratele său, Sohail, "are de toate".

"În acest film indian avem de toate: de la acţiune la romantism, locaţii minunate. Deci, sunt aici pentru aproximativ o săptămână, dar mă întorc. Aş vrea să mai stau, dar sunt gazda unui show tv la care trebuie să filmez sâmbătă, deci trebuie să fiu în Bombay", a mai declarat vedeta.


Întrebat cum este să joace într-un film regizat de fratele său, Salman Khan a răspuns: "E un calvar, pentru că el îmi poate cere să fac de mai multe ori o scenă şi nu mă pot supăra pe el".

Acesta a precizat, răspunzând unei întrebări, că se va întâlni cu Iulia Vântur la Bucureşti, "dacă este liberă", afirmând că "este o prietenă bună".

Etichete: sibiu
Ultimele Stiri
abonare newsletter