Actualitate

Un secol de cinematografie clujeană, celebrat la cea de-a 7-a ediție a FFEST Cluj

Peste 100 de filme, din România dar și alte țări europene, se vor alinia la startul pentru Festivalul Internațional de Film Studențesc (FFEST) de la Cluj, ajuns la a șaptea ediție.

Una din temele principale ale festivalului de anul acesta va fi celebrarea împlinirii a 100 de ani de cinematografie clujeană., potrivit Agerpres.

Producțiile tinerilor studenți sunt organizate în cinci categorii, respectiv animație, scurtmetraje, ficțiune, documentare și experimentale.


Juriul va fi prezidat de regizorul Cristi Puiu, care va susține și un masterclass la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai.

De asemenea, în cadrul festivalului se vor putea viziona două dintre filmele mai vechi ale regizorului, respectiv ”Marfa și banii” și ”Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”.


În cadrul festivalului va mai fi organizat și un workshop de fotografie, susținut de profesioniști clujeni.

În acest an, juriul va acorda marele premiu, câte un premiu pentru fiecare categorie de concurs, respectiv pentru cele mai bune lucrări realizate în cadrul workshop-urilor.


O noutate adusă de ediția din acest an este aceea că Asociația Cineaștilor Maghiari din Transilvania va acorda un premiu special, constând în dreptul de a folosi echipamentul de filmare al asociației în realizarea unui film.

”Dorim să fim un mic TIFF al cineaștilor la început de carieră, avem posibilitatea de a susține arta cinematografică și putem adăuga ceva, astfel încât Clujul să devină ce a fost acum 100 de ani”, a declarat directorul festivalului, Dezso Szenkovics.


Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima producție cinematografică din Cluj (Sárga Csikó/Son of the Pusta, regizor Félix Vanyl), organizatorii au pregătit o dezbatere intitulată ”Există viitor în Cluj pentru industria cinematografică?”, în contextul în care municipalitatea construiește în prezent, cu fonduri europene, un Centru pentru industrii creative.

Festivalul este organizat de Universitatea Sapientia, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Artă și Design, în parteneriat cu Asociația TransFilmArt și va avea loc între 20 și 24 noiembrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter