Actualitate

Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană

Legea minelor, ce va intra marţi la votul final al Camerei Deputaţilor, for decizional, şi care prevede că în exploatările din România nu pot fi folosite tehnologii care afectează mediul şi obligă, totodată, la folosirea celei mai avansate tehnologii, se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană.

Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier de la Roşia Montană

Declaraţia a fost făcută marţi luni de către preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră, Iulian Iancu, după ce Legea minelor a fost adoptată de Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie din Cameră.

De aduce nou Legea minelor?

Iancu a precizat că elementele de noutate absolută prevăzute de Legea minelor sunt cele legate de faptul că nicio exploatare din România nu va putea să înceapă fără ca înainte statul român să facă public acest lucru în toate etapele şi fără ca să se organizeze o licitaţie în modul cel mai transparent cu putinţă, impunând toate criteriile necesare, după ce a luat de la populaţie toate observaţiile privind exploatarea respectivă.


Iancu a spus că statul e obligat, prin Legea minelor, să străbată toate fazele privind protecţia sitului arheologic, dacă e cazul, protecţia mediului. De asemenea, statul este obligat să se asigure că tehnologia despre care se vorbeşte este una care nu afectează mediul, nu afectează populaţia şi nu pune în pericol viitorul unor comunităţi sau viitorul unor regiuni întregi.

El a precizat că Legea obligă autorităţile să facă informări publice transparente, inclusiv online.


Legea minelor, aplicată inclusiv la Roşia Montană

Întrebat ce se va întâmpla cu proiectul minier Roşia Montană, în condiţiile prevederilor Legii minelor, Iancu a spus că toate proictele de acest gen, care au generat foarte mare suspiciune, vor avea un foarte mare suport de protecţie din partea populaţiei.

"Populaţia României a fost foarte îngrijorată de faptul că o tehnologie anume ar putea să fie promovată în ciuda opoziţiei şi rezervelor pe care le are populaţia. De la această lege, autorităţile române, în mod special Ministerul Mediului, dar şi Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării, sunt obligate să ţină seama de articolele din această lege şi să nu treacă mai departe dacă nu sunt prevăzute aceste prevederi exprese din lege", a spus Iancu.


El a precizat că Legea minelor este valabilă şi pentru proiectele actuale, inclusiv pentru Roşia Montană.

"După intrarea în vigoare a Legii minelor, a doua zi, toate informaţiile despre care aţi vrea să aveţi cunoştinţe în detaliu statul român prin ministerele de resort trebuie să vi le pună la dispoziţie", a spus Iancu.


El a arătat că minsiterele nu pot trece la următoarea etapă dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea minelor - nu se poate utiliza o tehnologie dacă aceasta afectează mediul şi nu se poate folosi decât tehnologia cea mai avansată în domeniu, dar care protejează mediul.

"Sunt nişte restricţii care nu vor putea fi depăşite de niciuna dintre autorităţi dacă se promovează şi se aprobă această lege. Temerile din aceste zile, azi au fost spulberate prin textul acestui proiect de lege", a spus Iancu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter