Actualitate
Aurel Vainer, despre incidentul de la TVR: "Nu este tolerabil, nici măcar din greşeală, ignoranţă sau neatenţie"
Deputatul Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, se declară "revoltat, consternat şi total dezamăgit" de difuzarea, de către postul public TVR 3, a unui colind cu caracter vădit antisemit.
Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România
"Aflat în timpul unei întâlniri (la Tel Aviv - în Israel) cu reprezentanţi ai Rabinilor originari din România, Comitetelor Rabinice din Mare Britanie şi SUA, am fost revoltat, consternat şi total dezamăgit de incidentul petrecut în cadrul unei emisiuni, transmise în direct, a postului public TVR 3. Indiferent de motivaţie, nu este tolerabil ca o astfel de situaţie să apară nici măcar din greşeală, ignoranţă sau neatenţie. Nu este acceptabil ca astfel de formulări, de o natură clară, antisemită într-un mod complet grosolan, să apară şi să fie transmise în spaţiul public, chiar şi având originea într-o 'formulare arhaica'", afirmat acesta, într-un comunicat publicat vineri, scrie Hotnews.ro.
El a adăugat că "indiferent de contextul unui colind, un asemenea text este făcut să semene ură şi să genereze antisemitism": "Condamn cuvintele în sine ca reprezentând o gravă jignire adusă evreilor din întreaga lume, mai cu seamă celor care au pierit în Holocaust sau care au suferit tragedia acestei perioade negre din istorie. Amintesc doar că, în aprilie - mai 1944, peste 10 mii de evrei din Cluj au luat drumul fără întoarcere al lagărelor de concentrare nazistă de la Auschwitz, Dachau etc".
CD-urile trebuie scoase de pe piață
Veiner mai spune că a solicitat în mod special autorităţilor publice locale competente să dispună scoaterea de la comercializare a CD-urilor conţinând acest colind și mai adaugă că nu-l consideră vinovat, în niciun caz, pe Emil Boc pentru acest incident.
"În acelaşi timp, nu agreez incriminarea adusă dlui. Emil Boc - primar al municipiului Cluj Napoca, ca având o răspundere personală în această problemă. Am avut o colaborare excelentă cu dl. Boc în trecut. (…) Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a primit un sprijin continuu şi important din partea domniei sale pentru soluţionarea eficientă a unor problemele ale vieţii evreieşti. (…) Din informaţiile pe care le deţin, relaţiile primarului mun. Cluj-Napoca cu reprezentanţii evreilor din acest oraş sunt dintre cele mai bune. Îmi doresc ca acestea să fie continuate şi să realizeze împreună proiectele pe care le au în vedere", adăugă acesta.