Actualitate

Poduri noi peste Someş în Cluj-Napoca, anul viitor

Lucrările la noile poduri Traian şi Garibaldi vor începe anul acesta, termenul de execuţie fiind 10 luni, respectiv 7 luni.

Podurile degradate din Cluj-Napoca au intrat în atenţia Primăriei, anul trecut, după ce în primăvară şi apoi în luna august au avut loc două incidente pe podul Traian. În primul caz, o femeie în vârstă a fost la un pas să cadă în Someş după ce o bucată din trotuar s-a rupt sub picioarele ei în timp ce trecea podul. Femeia a scăpat cu răni uşoare deoarece sub picioarele sale se afla o conductă şi astfel nu a căzut în râu. La două luni după această întâmplare, acelaşi trotuar s-a surpat pe o lungime de aproximativ 20 de metri şi a fost ridicat cu o macara. Circulaţia a fost întreruptă mai multe ore.

După aceste întâmplări, conducerea Primăriei Cluj-Napoca le-a promis clujenilor că va moderniza podul Traian, dar şi podul Garibaldi care este la fel de degradat. Anul trecut, au fost realizate studii pentru a afla care este soluţia cea mai potrivită în ceea ce priveşte cele două poduri. “În urma expertizei de specialitate, s-a luat decizia de a construi două poduri noi pentru Cluj-Napoca, în locul podului Traian şi al podului Garibaldi şi au fost demarate procedurile necesare”, se arată în raportul pe anul trecut al primarului Emil Boc.


Cum vor arăta noile poduri

Potrivit temei de proiectare, cele două noi poduri, Traian şi Garibaldi, vor avea câte patru benzi de circulaţie, două pietonale şi două piste pentru biciclişti. Specialiştii estimează că noile poduri vor avea o rezistenţă garantată pentru următorii 20 de ani.

Lucrările vor începe în acest an şi vor dura 10 luni la podul Traian şi 7 luni la podul Garibaldi. Banii pentru construirea noilor poduri vor fi alocaţi din bugetul local.


Conducerea Primăriei Cluj-Napoca a anunţat că anul acesta vor începe şi lucrările de modernizare a podului cu un singur sens de pe strada Porţelanului care face legătura spre cartierele Dâmbul Rotund sau Iris. Până acum nu s-a făcut nicio lucrare la acest pod din cauză că Primăria nu deţinea proprietatea acestuia. În momentul de faţă a fost rezolvată problema de proprietate şi urmează şi etapele următoare, iar anul acesta, cel mai probabil, vor începe lucrările de modernizare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter