Actualitate

Prefectul Clujului despre haosul căutării victimelor accidentului aviatic: s-a mers pe intuiţie

Gheorghe Vuşcan, prefectul judeţului Cluj a declarat, vineri, că în stabilirea unor trasee pentru căutarea victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni s-a mers pe intuiţie, motiv pentru care mulţi dintre căutători au pornit în direcţii greşite.

Gheorghe Vuşcan a declarat că în momentul în care o parte din cei care căutau locaţia accidentului aviatic de luni s-a mers pe intuiţie. Întrebat de jurnalişti cine a decis ca echipele de salvatori să meargă spre Crucea Iancului, prefectul a declarat că el împreună cu alţi câţiva căutători au decis să pornească la Crucea Iancului din proprie iniţiativă, pe bază de intuiţie, din moment ce celelalte direcţii s-au dovedit greşite. De altfel şi traseul spre Crucea Iancului a fost unul eronat. "Am discutat cu şeful de poliţie din Mărişel şi am mers pe intuiţie în acel moment pentru că era şi situaţia, intuiţia, în care să fie şi un vârf de munte mai pronunţat că celelalte ipoteze că e pe un platou nu s-au confirmat. Era şi ipoteza că trebuie să fie un vârf de munte că ei au coborât mai jos cu aeronava şi s-au izbit. Şi care e acel vârf? Petreasa.Şi am mers spre Petreasa. Şi acei oameni, primele două jeep-uri care s-au deplasat pe un drum extraordinar de greu şi noi după ei, am mers pe intuiţia oamenilor. Alţii de la off-road care sunt umblaţi prin munţi au mers în altă parte. Dar localnicii au zis să mergem pe jos şi am ajuns, iar cei de la off-road au făcut cale întoarsă prin Horea", a spus prefectul. 

 

abonare newsletter