Actualitate

Oleksandr Turcinov: Referendumul din Crimeea este o "farsă" decisă în birourile Kremlinului

Referendumul pentru alipirea la Rusia care va avea loc duminică în peninsula ucraineană Crimeea este o "farsă" decisă în "birourile Kremlinului", a apreciat marţi preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov. El a adăugat că Ucraina nu se va angaja într-o operaţiune militară în Crimeea.

Întrebat în legătură cu scrutinul care va avea loc în peninsula din sud-estul Ucrainei ocupată de la sfârşitul lunii februarie de forţe ruse, Oleksandr Turcinov a apreciat că "referendumul nu se va desfăşura în Crimeea, ci în birourile Kremlinului".

"Este o farsă. Majoritatea locuitorilor din Crimeea vor boicota această provocare", a afirmat şeful de stat, care va părăsi postul după alegerile prezidenţiale din 25 mai.

"Militarii nu au intenţia să organizeze referendumul, ei vor doar să pună date false în procesele verbale", a adăugat el.


El a mai declarat că Parchetul i-a atenţionat pe reprezentanţii puterii executive din Crimeea să nu participe la referendumul "anticonstituţional", în caz contrar fiind pasibili de deschiderea unor anchete penale.

Ucraina refuză să urmeze "scenariul scris de Kremlin" pentru alipirea Crimeei la Rusia şi nu va interveni militar în această peninsulă rusofonă, pentru că preferă să-şi protejeze graniţa de est.


"Nu ne putem angaja într-o operaţiune militară în Crimeea, deoarece am lăsa expusă graniţa de est şi Ucraina nu va fi protejată", a spus Turcinov într-un interviu acordat în exclusivitate pentru AFP după o reuniune a Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare.

Turcinov, care nu este recunoscut de Kremlin, a deplâns absenţa contactelor cu oficiali guvernamentali ruşi. "Din păcate, pentru moment, Rusia renunţă la o soluţionare diplomatică a conflictului", a criticat Turcinov.


"Ruşii renunţă la orice contact la nivel de Ministere de Externe şi de lideri", deşi comunitatea internaţională "solicită Rusiei să deschidă negocieri de pace", a subliniat preşedintele interimar ucrainean.

În contextul unei vizite a premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk în Statele Unite, unde se va întâlni miercuri cu preşedintele american Barack Obama, Oleksandr Turcinov a spus că se bazează pe sprijinul occidentalilor "pentru oprirea agresiunii ruse".

abonare newsletter