Actualitate

Şeful Regiei Drumuri și Poduri Constanța, reţinut de DNA

Şeful Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, Adrian Gâmbuțeanu, a fost reținut miercuri de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în dosarul în care este implicat și președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu.

Adrian Gâmbuțeanu este acuzat de complicitate la trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice și va fi prezentat joi la Tribunalul București în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, din ordonanța de reținere întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice că, în perioada 2011 — 2013, Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța, și Adrian Gâmbuțeanu, directorul general RAJDP, au refuzat în mod repetat să pună la dispoziția auditorilor Curții de Conturi documentele și informațiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a trei controale incluse în programul de activitate al acestei instituții. "În această modalitate, a fost tulburată grav activitatea Curții de Conturi care s-a aflat în imposibilitatea de a-și îndeplini principala atribuție, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice. Totodată, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanța, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condițiile în care fondurile de care a beneficiat din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăți nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA", susțin procurorii.

abonare newsletter