Actualitate

VIDEO - "Dr. House" va susține un concert în România

Actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune "Dr. House", care şi-a dezvoltat în ultimii ani şi o carieră internaţională de muzician, va concerta pe 12 iulie, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit site-ului oficial al artistului.

Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune "Dr. House", care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon.

Anul trecut, Hugh Laurie şi-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, "Didn't It Rain". Albumul, care include piese jazz şi blues, urmează materialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecţie de piese blues intitulată "Let Them Talk". Lansarea acestui prim album a fost urmată de un turneu de promovare, Laurie susţinând primul său concert live din carieră în Germania, la Hamburg, în aprilie 2011, potrivit Mediafax.


"A fost una dintre cele mai teribile experienţe din viaţa mea", declara, la momentul respectiv, pentru The Hollywood Reporter, Hugh Laurie despre acest prim concert. El a adăugat că s-a gândit la modul serios să apese alarma pentru incendii pe care o văzuse în holul clubului unde a susţinut concertul, pentru a-l anula în ultimul moment.

Ulterior, Laurie a susţinut alte peste 100 de concerte. Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstă de 54 de ani a susţinut concerte, alături de trupa sa, The Copper Bottom Band, în SUA, Europa, America de Sud şi Rusia.


Noul album al lui Laurie, care cântă la pian de la vârsta de 6 ani, include piese datând din epoca pionierilor genurilor blues şi jazz - W.C. Handy ("St Louis Blues") şi Jelly Roll Morton ("I Hate A Man Like You") -, dar şi cântece mai noi, precum cele ale Dr. John ("Wild Honey") şi Alan Price of The Animals ("Changes").

Hugh Laurie şi The Copper Bottom Band au pornit din nou în turneu în America de Nord, în octombrie 2013.

Etichete: cantaret britanic
abonare newsletter