Actualitate

UPDATE - Incendiu cu trei răniţi, în Cluj-Napoca

Un incendiu a izbucnit marţi, în jurul orei 18.30, în Cluj-Napoca. La faţa locului au intervenit atât pompierii cât şi medicii de la SMURD.

UPDATE ORA 21.00

Andrei Biriş purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a declarat că trei persoane au fost rănite uşor la mâini şi au fost transportate la spital. În urma incendiului au ars mai multe anexe gospodăreşti.

UPDATE ORA 18.58

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, incendiul a fost anunţat prin 112, iar la o jumătate de oră de la producerea evenimentului, pompierii încă se află la faţa locului.


Deocamdată se ştie faptul că o persoană a fost rănită în urma incendiului.

Incendiu pe strada Codrului

Pe strada Codrului din Cluj-Napoca, a izbucnit un incendiu. Potrivit primelor informaţii, este înregistrată şi o victimă. Pompierii din Cluj-Napoca intervin cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu ambulanţe SMURD.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter