Actualitate

FOTO - Prinţul George al Marii Britanii, în Noua Zeenlandă, la prima sa vizită oficială

Prinţul William, Kate Middleton şi fiul lor au fost primiţi în mod tradiţional de oficialii de la Wellington, Noua Zeenlandă, s-au fotografiat cu admiratorii şi au asistat la o demonstraţie de dansuri războinice din partea băştinaşilor, în prima zi a vizitei de trei săptămâni, la Antipozi.

Ducele şi ducesa de Cambridge, fiul lor au plecat spre Noua Zeelandă, sâmbătă noapte, însoţiţi de un anturaj de unsprezece persoane, relatează Mediafax.

 Cei doi au ales un zbor de linie al companiei Qantas, până la Sidney, via Dubai, care a durat 30 de ore şi au decis să rezerve toată secţiunea First Class. Catherine Middleton, cunoscută pentru ţinutele elegante pe care le adoptă, a purtat o rochie de 310 lire sterline (1673 lei) de la Max Mara şi o pereche de pantofi bej, Manolo Blahnik, care au costat 400 de lire (2159 lei).  


Aceasta este a doua apariţie în public a fiului celor doi, după ce fusese fotografiat oficial, a doua zi după naştere. A fost prima apariţie publică şi pentru Maria Teresa Turrion Borallo, dădacă de origine spaniolă a celui mic.   

Prinţul George a purtat o bluză albă şi pantaloni scurţi de aceeaşi culoare, un pulover şi pantofi din piele, crem, o versiune modernă a ţinutei cu care a fost îmbrăcat tatăl său, în 1983, când a vizitat Noua Zeelandă. Kate Middleton a purtat un palton roşu, de la Catherine Walker, creatoare de modă preferată de regretata prinţesă Diana, mama lui William, şi o pălărie de Gina Foster. Regina Elisabeta i-a împrumutat ducesei de Cambridge o broşă din platină şi diamant, în formă de ferigă argintie, simbol al Noii Zeelande. Bijuteria a fost primită cadou de regină, în 1953, şi a fost purtată la fiecare vizită oficială întreprinsă de monarhul britanic în Noua Zeelandă.


În ciuda curentelor republicane din Australia şi Noua Zeelandă, vizita ducelui şi a ducesei de Cambridge a fost primită cu un entuziasm care aduce aminte de vizita priţului Charles şi a prinţesei Diana, în 1983. Cei doi au fost primiţi de oficiali în mod tradiţional şi au asistat la o demonstraţie de dansuri războinice din partea băştinaşilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter