Actualitate
Voluntarii au adunat 150 de saci cu deşeuri din Someş
Studenţii Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa au igienizat marţi Valea Căpuşului şi râul Someşul Mic, în localitatea Gilău din judeţul Cluj.
Voluntarii au colectat 150 de saci cu deşeuri de pe cele două tronsoane, predominând deşeurile menajere, pet-urile şi materialele textile.
Acţiunea face parte din campania de responsabilizare socială “Să păstrăm Someşul curat!”
Campania vizează promovarea şi conştientizarea riscurilor legate de poluarea apelor şi responsabilizarea cetăţenilor, în scopul protejării şi conservării resurselor de apă.