Actualitate

Putin cere Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice blocada impusă Transnistriei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut, joi, Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat blocada impusă Transnistriei afirmând că locuitorii de acolo ”trebuie să decidă singuri ce vor”.

Putin a propus, de asemenea, în cadrul sesiunii sale televizate de întrebări şi răspunsuri, intensificarea dialogului privind viitorul Transnistriei, potrivit Mediafax.

"Este o problemă serioasă - Transnistria. Acolo locuiesc mulţi cetăţeni ruşi, care sunt pentru Rusia. Oamenii au propria viziune faţă de viitor. Trebuie să avem un dialog cu Republica Moldova şi Ucraina", a declarat preşedintele rus, citat de portalul Unimedia.


El consideră că locuitorii din Transnistria trebuie să îşi decidă singuri viitorul, adăugând că Rusia va continua dialogul cu Republica Moldova şi Ucraina în cadrul formatului 5+2.

"Trebuie să intensificăm formula 5+2. Trebuie urgent să scoatem blocada Republicii Moldova şi Ucrainei. Cetăţenii care locuiesc în Transnistria trebuie să decidă singuri ce vor", a precizat Putin.


Preşedintele Vladimir Putin a confirmat că a fost informat de cererea Transnistriei, care vrea să-i fie recunoscută independenţa, pentru ca ulterior să fie alipită Rusiei. Liderul de la Kremlin a precizat că nu a fost stabilit un termen pentru analizarea acestei solicitări, dar a declarat că orice comunitate trebuie să aibă dreptul de a-şi stabili viitorul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter