Actualitate

Statul excesiv pe Facebook dăunează grav stimei de sine

Persoanele care petrec prea mult timp pe Facebook dezvoltă “mai multe sentimente negative” față de propria imagine și fac „mai multe comparații cu felul în care arată prietenii”, relevă datele unui studiu coordonat între oameni de știință britanici și americani, scrie cotidianul spaniol El Mundo în ediția electronică de sâmbătă.

În cazul femeilor care încearcă să slăbească, timpul pe care îl petreceau conectate la rețeaua socială avea legătură cu acordarea unei importanțe mai mari aspectului fizic.

În realizarea studiului, la care au participat 881 de tineri studenți la universitate, s-a ținut cont de factori precum obiceiuri de viață, alimentație, sport, nivelul de utilizare a Facebook și percepția despre propria imagine.


''Această atenție față de atributele fizice poate fi chiar mai periculoasă în rețelele sociale decât în mediile tradiționale, deoarece utilizatorii rețelelor sociale sunt persoane pe care le cunoaștem. Aceste comparații sunt mult mai relevante și mai de impact. Și pot fi la fel de puțin realiste ca și imaginile pe care le vedem în mediile tradiționale'', a menționat într-un comunicat Patya Eckler, cercetătoare la Universitatea Strathclyde (Marea Britanie) și una dintre principalele autoare ale studiului care a fost prezentat la cel de-al 64-lea Congres al Asociației Internaționale de Comunicare, desfășurat recent la Seattle, în SUA.

Cercetarea nu a identificat nicio legătură directă între statutul excesiv pe Facebook și creșterea riscului de a suferi tulburări de alimentație, însă autorii au atras atenția că această asociere poate avea loc treptat. ''Cu toate că timpul petrecut pe Facebook nu are legătură cu aceste tulburări, s-a remarcat totuși o înrăutățire a percepției despre propriul corp în rândul participanților'', a spus Eckler, care a adăugat că, ''așa cum știu toți experții din acest domeniu, o percepție proastă despre propriul corp poate conduce treptat la dezvoltarea unei relații deloc sănătoase cu mâncarea''.

Ultimele Stiri
abonare newsletter