Actualitate
Săptămâna Luminată
Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Nostru și Mântuitor Iisus Hristos și se termină în duminica următoare numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma). Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare.
Slujbele din Săptămâna luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise. Astfel, privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizează ușa deschisă de la mormântul Mântuitorului dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Mântuitorului, scrie agerpres.ro.
În primele secole ale creștinismului, în timpul Săptămânii luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) care erau botezați în noaptea de Paști, purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.
În această perioadă, slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările și citirile din aceasta perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morți a Mântuitorului. Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar și slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, e diferită de rânduiala obișnuită, căci se cântă aceleași cântări ale canonului Învierii Domnului și Hristos a înviat, în loc de Veșnică pomenire!
Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Numele acestei perioade — una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului și de cea a Triodului) — vine de la cartea Penticostar care se folosește în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Sfintele Paști și Rusalii (50 de zile). Aceasta perioadă se distinge din punct de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumusețe și prin bucuria întregii creații, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice ce se săvârșesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Și bisericile se înveșmântează în alb și veșmintele preoților. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările "Hristos a înviat" și cântări de bucurie: "Veniți să ne luminăm popoare! Veniți să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!".
În tot acest timp, creștinii ar trebui să se salute cu urarea Hristos a Înviat și de la Înălțare, Hristos S-a Înălțat, urmată de răspunsul Adevărat a Înviat și Adevărat S-a Înălțat.