Actualitate

Iluminatul public pe Calea Turzii se modernizează. Se mută pe linia mediană

Lucrările de reparații a străzii Calea Turzii vor include și modernizarea iluminatului public actual.

Consilierii locali au votat în ședința de luni, proiectul de hotărâre privind modernizarea și extinderea iluminatului public pe Calea Turzii, între intersecțiile cu străzile Observatorului și Făget. Proiectul a fost votat cu un vot împotrivă și o abținere. Pe acest sector, rețeaua de alimentare va fi trecută în subteran și va fi reamplasată pe banda mediană de separare a sensurilor de mers. Modernizarea iluminatului va fi realizată în cadrul proiectului privind reabilitarea străzii.

Din vechiul sistem de iluminat vor fi înlocuiți total suporții și rețeaua de alimentare și se va păstra distanța între punctele de iluminat. Potrivit proiectului de hotărâre, după modernizare va crește gradul de atractivitate a peisajului urban diurn, prin trecerea în subteran a rețelei de iluminat public și prin înlocuirea stâlpilor existenți din beton centrifugat cu stâlpi concepuți pentru deservirea de rețele de alimentare subterane. Brațele de susținere vor fi înlocuite deoarece nu sunt compatibile cu soluția nouă și vor fi montate alte brațe de susținere, diferite.


Studiul de fezabilitate a fost realizat de firma Elin GMBH and Co., iar lucrările vor fi realizate de aceeași firmă pe baza unui contract încheiat în anul 2007.

Valoarea totală a investiției este de aproape 522.000 lei plus TVA în valoare de aproape 116.000 lei. Vor fi modernizați 50 de stâlpi și vor fi refolosite 94 de aparate de iluminat. Durata de realizare a lucrărilor este de trei luni, iar finanțarea este realizată din bugetul local. “În urma deciziei primarului Emil Boc din luna noiembrie a anului 2013, Primăria Cluj-Napoca a realizat un proiect de modernizare a străzii Calea Turzii, pe lungimea totală de 1950,61 m, care include pe lângă refacerea tramei stradale, a trotuarelor și o zonă mediană cu iluminat public și spațiu verde (tronsonul II - între sensurile giratorii Observatorului și Făget). Proiectul cuprinde și modernizarea sensului giratoriu de la intersecţia cu strada Făgetului”, au afirmat, în luna februarie, reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.


Repararea întregii străzi va costa 22 milioane lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter