Actualitate

Trafic rutier supravegheat cu 400 de radare şi cu peste 25.000 de poliţişti de 1 Mai

Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizaţi 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a anunţat, miercuri, că în perioada 1-4 mai vor fi mobilizaţi zilnic, din ordinul ministrului Gabriel Oprea, peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri.

"Dispozitivul pentru asigurarea ordinii publice în această perioadă va fi organizat la fel ca în perioada de Paşti, când infracţionalitatea la nivel naţional a scăzut cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat Dajbog, citat de Mediafax.


În perioada minivacanţei de 1 Mai, pe străzi vor acţiona în fiecare zi câte 10.000 de poliţişti, cu 4.000 de autospeciale, care vor avea ca priorităţi supravegherea în staţiunile de pe Valea Prahovei şi de pe litoral, dar vor fi prezenţi şi în gări şi în trenurile de călători, pentru a preveni tâlhăriile şi furturile din bagaje sau din buzunare.

De asemenea, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor vor fi scoşi în stradă în fiecare zi câte 1.600 de poliţişti rutieri, care vor supraveghea în special drumurile naţionale, mai ales zonele cu risc ridicat de accidente.


În trafic vor fi 400 de radare, cu care va fi supravegheat traficul, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate şi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie.

Pe lângă poliţişti, vor fi mobilizaţi şi 6.000 de jandarmi, în oraşele mari, în staţiunile montane şi pe litoral, unde se aşteaptă un număr mare de turişti.


La frontieră vor lucra în fiecare zi câte 3.000 de poliţişti, în condiţiile în care se aşteaptă o aglomerare a traficului, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă vor fi la serviciu câte 2.800 de pompieri zilnic, pregătiţi să intervină în orice moment cu aproximativ 600 de autospeciale.


În ce priveşte intervenţia medicală de urgenţă, în perioada minivacanţei de 1 Mai vor fi disponibile permanent, la nivel naţional, aproape 300 de echipaje SMURD şi 745 de echipaje de ambulanţă, care vor fi coordonate de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI.

Ce se va întâmpla în judeţul Cluj

În perioada „Minivacanţei de 1 Mai”, peste 500 de poliţişti clujeni vor asigura măsuri specifice în zona de desfăşurare a manifestărilor publice, precum şi în zonele de agrement.


În vederea asigurării unui trafic rutier şi pietonal normal, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice şi pe traseele de acces către zonele turistice. Activităţile acestora vor viza menţinerea fluenţei traficului rutier şi prevenirea producerii unor accidente de circulaţie, cu precădere a celor generate de excesul de viteză.

Totodată, în colaborare cu reprezentanţi din cadrul instituţiilor de control, poliţiştii vor verifica activităţile comerciale derulate în zonele turistice şi în cele în care se organizează manifestări publice.

Ultimele Stiri
abonare newsletter