Actualitate

Conflictul din Ucraina: România NU este în pericolul de a fi atacată

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat marţi că primeşte zilnic rapoarte în legătură cu situaţia din Ucraina şi dă asigurări că România nu este în pericolul de a fi atacată.

Traian Băsescu declarat într-un interviu la Gândul Live, referindu-se la solicitarea premierului privind convocarea CSAT pe tema situaţiei din ucraina, că "acest semnal nu trebuie dat".

"Spuneţi-mi şi mie un stat din regiune care a mai făcut aşa ceva. Acest semnal după părerea mea nu trebuie dat, România nu este în pericolul de a fi atacată. Ce se întâmplă în Ucraina are şi ecou naţional. Vă pot spune cu certitudine că zilnic se primeşte cel puţin o evaluare, dacă nu două, situaţia e fluidă în Ucraina. Suntem la curent cu tot ce se întâmplă"


Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, după o discuţie cu miniştrii Apărării, de Interne şi Externe, că marţi va primi o analiză la zi privind situaţia din Ucraina şi Moldova şi o actualizare a strategiei României, acte pe care, ca vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), le va înainta preşedintelui pentru a fi discutate în CSAT.

El a insistat asupra faptului că nu există un pericol actual sau o ameninţare directă la adresa României, dar că Moldova şi Ucraina, state aflate la graniţă, sunt în stare de pericol, astfel că autorităţile române trebuie să aibă o strategie actualizată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter