Actualitate
Fundătura: DOUĂ persoane RĂNITE în urma unui accident rutier
Accidentul s-a produs în această dmineaţă în jurul orei 7.00. Unul dintre şoferi se grăbea să ajungă în Cluj-Napoca şi a efectuat o depăşire neregulamentară.
sursa foto: dejeanul.roUn apel către serviciul de urgenţă 112 anunţa în această dimineaţă că un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe raza localităţii Fundătura şi că cinci persoane ar avea nevoie de ajutor medical.
La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Cluj. Însă odată ce cadrele medicale au ajuns la faţa locului au constatat că este vorba doar de două victime.
Din primele cercetări se pare că vinovat de producerea accidentului este un şofer de 41 de ani din Dej care se deplasa cu un autoturism Dacia Logan înspre Cluj-Napoca. Acesta s-a angajat în depăşirea unei alte maşini, dar a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.
"Şoferul care se afla în autoturismul depăşit a încercat să evite un impact, dar a pierdut de asemenea controlul asupra maşinii şi a intrat într-un capăt de podeţ. În ce-a de-a doua maşina se afla şoferul, un bărbat de 35 de ani din Sic împreună cu soţia sa", scriu cei de la
Poliţiştii fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.
Sursa video: dejeanul.ro