Actualitate
Accident spectaculos în Apahida. Bucăți din două mașini au fost proiectate în autoturismele din trafic
Trei autovehicule au fost făcute praf și două persoane au fost rănite în urma unui accident care a avut loc în comuna Apahida.
Foto arhivaIeri, la ora 16.50, în comuna Apahida, în afara localităţii, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită grav, o alta a fost rănită uşor și trei autovehicule au fost avariate.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, un bărbat de 22 de ani, din județul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Apahida, spre Jucu, din cauză că nu a păstrat distanța laterală regulamentară în mers, a ajuns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR care circula din sens opus. “Ansamblul de autovehicule era condus regulamentar spre Cluj-Napoca, de un bărbat de 60 de ani, din comuna Iclod. În urma coliziunii, fragmente din cele două autovehicule au fost proiectate într-un autoturism care preceda autotrenul, condus regulamentar spre Cluj-Napoca de către un bărbat de 35 de ani”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.
În urma accidentului, șoferul de 60 de ani a fost rănit grav, cel de 22 de ani a fost rănit ușor și trei autovehicule au fost avariate.
Valoarea pagubelor este de aproximativ 30.000 lei.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.