Actualitate
Spectacolul românesc de inspiraţie folclorică „Ana Lugojana” la Opera din Cluj
Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită melomanii clujeni miercuri, 18 iunie 2014, de la ora 18.30, la una dintre cele mai frumoase și valoaroase operete populare românești: “Ana Lugojana” de Filaret Barbu.
Afișul sectacolului românesc de inspiraţie folclorică „Ana Lugojana” pus în scenă la Opera din ClujSpectacolul a cărui premieră clujeană a avut loc pe data de 24 martie 2013 este una dintre cele mai apreciate creații ale genului, regăsindu-se în repertoriul tuturor teatrelor lirice din țară. Construită pe libretul ”Ana Lugojana” de V. Timuș, Petre Andreescu și Al. Șahighian, opereta în două acte reproduce cu măiestrie culoarea locală a satului românesc de odinioară, prin cântecele, dansurile și corurile sale.
Veritabil continuator al folclorului bănăţean şi transilvănean, Filaret Barbu a avut o inspirația melodică tradiţională, cântecele operetei “Ana Lugojana” fiind culese de compozitor în forma lor originală și prelucrate în arii specifice operetei populare. Printre acestea se regăsesc melodioasele partituri ale cântecelor ”Ana Lugojana”, aria lui Sandu ”Viața e frumoasă”, duetul Ana – Sandu ”Știi și tu, când eram copii”, duetul Ana-Iancu ”Cu draga aș vrea să plec în zbor”, ce au marcat o nouă eră în istoricul teatrului liric autohton, la mijlocul secolului XX.
Spectacolul autentic românesc, pus în scenă miercuri, îi va aduce pe scenă pe artiștii: Lucia Bulucz în rolul Anei Lugojana, Sorin Lupu – Sandu Boldurean, Mihai Lazăr (invitat)- Nica Iancu Iancovici, Daniela Tricu, Ruslan Bârlea (invitat), Ștefania Barz, Emil Rădulescu Chioreanu, Simonfi Sandor, Iulian Ioan Sandu (invitat), Călin Nițulescu, Elena Potopea, Bogdan Nistor, Ramona Bolojan, Andrei Yvan, Alexandru Potopea, Celestin Pandrea, Doru Zehan, Corina Păștean, Vasile Cionca şi Ionuț David. Vor fi acompaniaţi de Corul, Baletul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Horváth József. Regia artistică, cu accente moderne, este semnată de Mihaela Bogdan, scenograful spectacolului este Valentin Codoiu iar coregrafia este realizată de Vasile Solomon.