Actualitate

Daniel Buda condamnă atitudinea francezilor față de minorul rrom de origine română

Europarlamentarul şi preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, condamnă modul incalificabil şi barbar în care un minor român a fost rănit grav în Franţa de un grup de 12 persoane.

„Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute cu minorul de etnie rromă, stabilit într-o tabără din suburbiile Parisului care a fost bătut cu brutalitate de un grup de persoane pentru că era suspectat că ar fi săvârşit spargeri de locuinţe în suburbia unde locuia demonstrează, o dată în plus, faptul că şi în democraţiile autentice există acte grave de violenţă care în mod vădit lezează siguranţa cetăţeanului. Acest incident trebuie să fie un semnal de alarmă în special pentru oficialii din ţările din Uniunea Europeană, care se grăbesc să condamne România pentru diverse pretexte, însă uită adeseori să privească în propria lor ogradă”, transmite Daniel Buda.

Europarlamentarul clujean mai adaugă că „nicio ţară nu este depozitarul adevărului absolut atunci când este vorba de respectarea legii şi a drepturilor omului însă, printr-un efort comun al ţărilor implicate, prin diminuarea abordărilor rasiste şi xenofobe a anumitor politicieni europeni, în mod cert se pot combate astfel de acte de violenţă regretabile”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter