Actualitate

Raed Arafat spune că SMURD Cluj va primi în iulie un elicopter. Cum explică decizia ca baza de decolare-aterizare este la Zalău

SMURD Cluj va primi luna viitoare un elicopter de terapie intensivă complet dotat, acesta fiind ultimul aparat de zbor dintr-un lot de şase unităţi, achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în urma unei licitaţii.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a explicat sâmbătă la Cluj-Napoca că prin punerea în funcţiune şi a acestui ultim aparat de zbor se încheie o etapă în dezvoltarea serviciilor aeiene de salvare.

Elicopterul va funcţiona sub coordonarea SMURD Cluj pe regiunea de Nord-Vest şi va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Baia-Mare, Satu-Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa.


„Noi nu tăiem cu cuţitul zonele unde vor deservi şi să spunem asta e zona, normal el va fi complementar cu elicopetrul de la Mureş şi cu elicopterul de la Arad. Asta ce înseamnă? Dacă am o intervenţie şi un elicopeter e ocupat, pot să trimit celălalt. Ne uităm la cine este cel mai apropiat, la cel caz este şi ce expertiză est epe elicopter. Dar o dată cu venirea elicopterului la Cluj o să avem toată zona Banat şi Transilvania acoperită complet”, a explicat Raed Arafat.

Baza de decolare-aterizare a elicopterului SMURD va fi la Zalău din motive pur organizatorice, a explicat secretarul de stat, deoarece altfel aria pe care o va deservi acesta s-ar fi suprapus cu cea a elicopterului coordonat de SMURD Mureş.


„Dacă îl aducem la aeroportul din Cluj anihilăm jumătate din zona de intervenţie a Mureşului şi atunci l-am îndepărtat un pic. Lucrăm pe cercuri calculate bine, dar important este că partea medicală va fi total sub coordonarea SMURD Cluj, în cooperare cu medicii de la SMURD Oradea, care vor asigura şi ei o parte din cei care vor deservi elicopterul. Sperăm că reuşim să îl pornim spre sfârşitul lui iulie cel târziu. Aici mai sunt anumite chestii de pregătit la baza unde va sta”, a mai spus Arafat.

Elicopterul a fost cumpărat de Ministerul Sănătăţii cu ajutorul unei finanţări din fonduri europene, costul său fiind de 5.300.000 de euro.


Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, fondator SMURD naţional în 1990 pornind la Târgu Mureş, Raed Arafat a făcut aceste declaraţii cu ocazia participării la aniversarea a 20 de ani de SMURD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter