Actualitate

Două asocieri din Oradea şi Bucureşti se vor ocupa de curăţenia oraşului pentru următorii opt ani

După reevaluarea ofertelor, comisia de licitaţie din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a decis care sunt câştigătorii celor două loturi privind curăţenia stradală şi dezăpezirea oraşului.

Primarul Emil Boc a anunţat, miercuri, cine sunt câştigătorii licitaţiei pentru curăţenia stradală şi dezăpezirea oraşului în urma reevaluării ofertelor. S-a ajuns la situaţia reevaluării ofertelor în urma unei decizii a instanţei. “Comisia de licitaţie a decis adjudecarea contractului, în urma reevaluării, pentru asocierea RER Ecologic Oradea şi SC Retim Ecologic Galaţi pentru lotul I şi RER Ecologic Buzău şi RER Ecologic Bucureşti pentru lotul II. Aceasta înseamnă că avem un câştigător în urma soluţionării contestaţiei de către CNSC şi de către instanţă şi pe baza deciziei instanţei, aceste firme au fost declarate câştigătoare”, a declarat Boc.

Aceste firme se ocupă de salubritatea stradală în Bucureşti, Timişoara, Oradea, Galaţi şi Brăila. Primarul a declarat că nu îi cunoaşte pe nici unii din cei care au participat la licitaţie, în afară de firmele clujene care nu au mai câştigat.


În zece zile pot fi depuse contestaţiile

Rezultatul prezentat de primar nu este bătut în cuie deoarece urmează termenul de 10 zile pentru depunerea contestaţiilor. Municipalitatea va trece la semnarea contractului cu cele două asocieri după expirarea termenului eventualelor contestaţii. Contractul va fi semnat pentru o perioadă de opt ani şi are o valoare de 30 milioane euro.

“Vom vedea ce se întâmplă. Noi nu am făcut altceva până acum decât să respectăm ce ne-au spus autorităţile statului în materie. Păcat de acea dispută dintre ANRMAP şi CNSC pe tema garanţiei de participare care, unii au spus că nu trebuie să fie dublu, alţii că trebuie să fie simplu. Până la urmă a fost tranşată decizia de către instanţa de judecată şi în urma reevaluării acesta este rezultatul”, a mai spus Boc.


În documentul ataşat puteţi citi ofertele cu care s-au prezentat cele două asocieri desemnate câştigătoare ale licitaţiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter