Actualitate

Povestea vieţii pictorului clujean Radu Maier, cel care l-a cunoscut şi pictat pe Lucian Blaga, spusă prin tablouri FOTO

Tipic oricărui artist să-și expună și transpună momentele marcante în operele sale, la fel și Radu Maier, pictorul german de origine română, în expoziția „Retrospectivă”, deschisă „acasă” la Cluj-Napoca, prezintă momente marcante din viața sa prin tablouri precum „Dictatorul”, „Lucian Blaga”, „Autoportret” și „Toubib” sau „Vraciul” în traducere.

S-a născut la Cluj-Napoca în urmă cu 80 de ani dar a luat calea străinătăţii. Radu Maier este un pictor, grafician și ilustrator român care a plecat din țară în 1967 și s-a stabilit în Germania, după ce regimul comunist i-a interzis o frescă, distrugând-o. Acolo are și o galerie care aduce față în față artiști români și germani. Anul acesta, cu ocazia împlinirii de 80 de ani, a adus în fața publicului clujean expoziția „Retrospectivă”, care poate fi vizitată până în 3 august la Muzeul de Artă din Cluj, care prezintă atât arta, cât și momente din viața sa, pe care maestrul le-a transpus în tablouri.

“Există un stil oarecum unitar care e ca un numitor comun în această adunare de tablouri, însă din punct de vedere strict al genului se deosebesc pentru că unele sunt peisaje, care au de asemenea, o semnificație mai profundă, și seria portretelor unde am încercat să transmit mesaje diverse și suprapuse”, a declarat maestrul.

„Dictatorul” l-a determinat să părăsească țara

Radu Maier a studiat pictura la Academia ”Ion Andreescu” din Cluj. Maier reușește să ia contact nemijlocit cu arta europeană grație unei burse de studii (1965-1966) a Academiei ”Pietro Vannucci” din Perugia (Italia).

O impresionantă pictură murală, concepută și realizată de Radu Maier, asistat de Eugen Calmâc (și el artist plastic în formare), desfășurată pe o lungime de 40 m, în holul cinematografului Republica din Cluj-Napoca - este radiată și acoperită cu var, conform dispoziției Organelor Partidului Comunist, ca fiind de inspirație "burgheză, decadentă", cu elemente "dușmănoase clasei muncitoare”. La scurt timp – în semn de protest – pictorul va părăsi țara, stabilindu-se definitiv la München, în Germania.

O față sinistră, plină de răutate, având ca aureolă secerea și securea, câteva semne de circulație „interzis” și un semafor pe culoarea roșie, așa arată tabloul „Dictatorul”, reprezentând regimul comunist din cauza căruia pictorul a părăsit țara pentru a-și manifesta arta în libertate deplină. La Cluj-Napoca, arta i-a fost cenzurată de regimul comunist, care i-a șters o frescă de pe un perete din interiorul Cinematografului Republica, actualul Florin Piersic, fiind acuzată de conținut „pervers” și „elemente dușmănoase clasei muncitoare”, precum o pară pe care regimul o vedea ca pe un torso de femeie.

“Eu am ceva cu dictatorii de culoare roșie. Împotriva dicaturii am ceva în general. Din perspectiva noastră a fost un act de sabotaj”, povestește pictorul.

„Blaga a fost ca un mentor pentru mine”

Fiind tânăr student la Arte Plastice, la doar 22 de ani, maestrul a avut ocazia de a-l picta pe Lucian Blaga, despre care vorbește cu mult entuziasm. Tabloul îl prezintă pe Blaga într-o geografie abstractă, cu multe sinapse la nivelul ochilor și al frunții – reprezentând gândurile încurcate ale acestuia, și o iluminare deasupra capului, care reprezintă deslușirea gândurilor ce-l chinuiau, per ansamblu, tabloul redând publicului un Blaga gânditor, cum și-l amintește și maestrul.

„Lucian Blaga a exercitat la ora aceea asupra mea, o mare influență, pentru că nu discutam, el povestea. Eu eram auditorium. Cu timpul s-a schimbat atitudinea mea și aprecierea pe care începeam să o dobândesc în legătură cu acesta. Blaga era sub aspectul strict psihanalitic undeva deasupra tuturor”, povestește cu entuziasm Radu Maier.

De altfel, pictorul povestește cum Blaga era un magnet pentru femei și cum a învățat lucruri din discuțiile acestuia cu folcloristul Ion Mușlea.

„Undeva era și criptic în ceea ce vorbea, îî plăcea să fie critic. Cu mine nu. Cu mine povestea despre dușmănia pe care o are pentru Topîrceanu, sistematic. Topîrceanu murise in ’37 și el cu Mușlea se zbăteau să găsească, se jucau de-a versurile. Primele doua versuri sunt ale lui Topîrceanu și al treilea este invenția celor doi. A vrut să publice asta, dar nu a mai publicat niciodată. «Căci Dumnezeu cam pe la patru,/ Ce e mereu cu ochii-n patru,/ Mai știe și când eu mai latru». A vrut să-l pedepsească post-mortem!”, îşi aminteşte Maier.

Admirația pentru Blaga se regăsește și în portretul „Profetul”, aici fiind ridicat la rang divin, iar un alt tablou care are legătură cu divinitatea este „Judecătorul singuratic”.

Din „Autoportret” își veghează operele

„«Autoportret» e o trecere în revistă a unor rezultate”, afirmă pictorul. Din centrul tabloului, chipul maestrului urmărește bucăți din operele sale așezate împrejur.

„Eu o văd ca o instanță, lucrarea respectivă, care într-un fel ține sub control și în același timp urmărește, veghează asupra întregii expoziții”, declară Svetlana Maier, soția artistului, care-i este mereu aproape, însoțindu-l și susținându-l mereu.

Un alt tablou reprezentativ este imaginea expoziției, „Vraciul” de inspirație arabă, care nu poate vorbi, ci transmite prin ochi ceea ce vrea să transmită, fiind și acest tablou definit de culoarea roșie, împotriva dictaturii roșii, cum declara și la început artistul.

Din România în Germania și reîntoarcerea în țară

Deși a părăsit țara din cauza regimului comunist, i-a fost greu să se adapteze, dar revine des în țară pentru expoziții și prezentări de lucrări.

„Bineînțeles că am trecut la un alt stil, plus că a constituit o eliberare pentru mine. Adică treci dintr-o țară cu cătușe, treci într-o libertate care este aproape necontrolabilă și necontrolată. A fost cu anumite greutăți și anumite dificultăți de adaptare, ceea ce este de la sine înțeles. Bineînțeles că acest lucru s-a restrâns și asupra stilului meu, dar și asupra materialelor pe care le foloseam. Aici, în România foloseam uleiul, ca atare. Am încercat să fac și o șlefuire sănătoasă stilului meu și să-l adaptez unei cerințe care demult era internă, activă, prezentă, dar nu puteam aici, că cine știe, cu interpretarea care a avut-o fresca aceea, era periclitată, mă simțeam periclitat. Acolo, și sub acest aspect a fost o eliberare”, mai spune pictorul Radu Maier.

Cât despre publicul interesat de acest tip de artă, Maier spune că cel mai adesea este același, dar vin și persoane noi, care sunt interesate.

“Noi avem o galerie, unde facem un schimb de artiști din România și Germania, uneori expunem și artiști din întreaga Europă. Foarte interesant este că publicul este cam același. Undeva, galeria noastră și lucrările mele și ale celor care au fost expuși, au un efect educativ asupra publicului. Și nu este întotdeauna același public, ci sunt și oameni noi care iscă discuții cu cei care au mai fost în galeria mea și atunci există un «du-te-vino» de informații și este și o educație a publicului, pe care noi încercăm să o exercităm. Adică publicul nostru este priceput. Are un nivel crescut de cognoscibilitate, aici in România”, mai spune pictorul.

Radu Maier nu s-a gândit să deschidă o școală de pictură, însă a avut elevi și binevoiește a-i învăța pe cei doritori.

“Noi facem prezentări de tehnică în galeria noastră, serii informative prin care aducem la cunoștința publicului într-o anumită măsură, cum se lucrează”, declară Svetlana Maier.

Material scris de Mădălina Nica, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II