Actualitate
Poliţiştii clujeni au ieşit la “vânat” de şoferi vitezomani
Peste 80 de sancţiuni contravenţionale au aplicat în câteva ore poliţiştii clujeni după ce străzile cele mai importante din oraş au fost împânzite de aparate radar. De asemenea, zeci de şoferi au rămas pietoni într-o acţiune a poliţiştilor pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei şi neacordării de prioritate pietonilor.
Poliţişti din cadrul poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Biroului Rutier au desfăşurat miercuri o acţiune pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere comise pe linie de viteză şi prioritate pietoni.
“S-a acţionat atât în zona centrală cât şi pe strada Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Oaşului, Calea Floreşti şi strada Bucureşti. În cadrul acţiunii, pentru abaterile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice peste 80 sancţiuni contravenţionale în valoare de circa 13.000 de lei, dintre care 26 pentru viteză, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi 52 de sancţiuni pentru alte abateri la regimul circulaţiei rutiere”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Poliţiştii au aplicat 142 de puncte amendă şi 170 de puncte penalizare, fiind ridicate 6 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.
7 morţi din cauza vitezei
În prima jumătate a anului, în judeţul Cluj au avut loc 37 de accidente rutiere grave produse din cauza vitezei excesive şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum, în urma cărora 7 persoane şi-au pierdut viaţa şi 44 au fost rănite grav.
“Statistica plasează viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum pe primul loc ca şi cauză generatoare de accidente pe drumurile din judeţul Cluj. Următoarele două cauze generatoare de accidente în acest nedorit clasament sunt traversarea neregulamentara a pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor. Atragem atenţia că traversarea neregulamentară a pietonilor nu lipseşte niciodată din primele trei cauze generatoare de accidente atât la nivel naţional cât şi la nivel local. De asemenea, s-a constatat faptul ca cele mai multe dintre accidentele grave, care au ca şi cauză principală de producere viteza, se petrec în interiorul localităţilor, cu precădere pe drumurile naţionale”, au mai declarat aceştia.
Articol scris de Ana Racheleanu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II