Actualitate

Copiii din Floreşti vor avea grădiniţă

În curând, părinţii care locuiesc în Floreşti nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă drumul până în Cluj-Napoca pentru a-şi duce copiii la grădiniţă. Primarul comunei a demarat un proiect prin care doreşte construcţia unei grădiniţe destinate copiilor din Floreşti.

Comuna Floreşti se popularizează din ce în ce mai mult, iar copiii care se nasc aici au nevoie de condiţii. Tocmai din acest motiv primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, doreşte construcţia unei grădiniţe pentru ca micuţii să nu mai fie nevoiţi să vină în fiecare zi până în municipiul Cluj-Napoca.

Anual, aproximativ 500 de copii se nasc în această comună, iar nevoia construcţiei unei grădiniţe este imensă.


Primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, a declarat joi că: "un alt proiect care este demarat şi care este în fază de procedură de achiziţie publică este construcţia grădiniţei de pe terenul aflat în imediata apropiere a primăriei. Va fi o grădiniţă care va asigura aproximativ 300 de locuri pentru copiii preşcolari de pe raza comunei Floreşti"

Ultimele Stiri
abonare newsletter